În luna august, Andrew „Cobra” Tate a fost dat afară de pe Facebook, Instagram și cam toate platformele mari de social media. Twitter îl banase încă din 2017, dar mesajele lui au devenit atât de extremiste și populare, totodată, că au urmat și restul. Nu era vorba doar de masculinitatea toxică de zi cu zi ori de remarci misogine ca „femeile habar n-au să conducă”. Pe alea le făcea oricum. Omul justifica pe față violența împotriva femeilor și violul.
În martie 2022, poliția română a descoperit două tinere sechestrate în vila din Voluntari a lui Andrew Tate și a fratelui său, probabil pentru afacerea lor cu videochat. DIICOT investighează în continuare și până la finalul procesului mai e, dar e destul de clar că nu-i doar gura de el. Totuși, toate astea n-au oprit tineri din toată lumea să-l idolatrizeze în continuare, să-i reposteze clipurile și să promoveze cele mai oribile și violente idei.
Ceea ce te face să te-ntrebi: bă, cum dracu s-a ajuns aici?
Episode V – Masculinitatea Toxică Strikes Back
Știu ce-ți imaginezi: fanii ăștia care-l tot promovează sunt probabil un stereotip umblător, gen Dani Mocanu sau alți infractori violenți. Ori poate doar dubioși de pe 4chan și alte colțuri întunecate ale internetului. E adevărat doar parțial – problema e că omul a ieșit cu mult din bula asta și a ajuns la bărbați de toate felurile, inclusiv la copii de 13 ani.
Deci cum s-a ajuns aici? Nu e ca și cum milioane de tineri din toată lumea s-au trezit într-o dimineață și au zis „hai să ascultăm un psihopat și să dăm drepturile femeilor înapoi cu o sută de ani”. E un întreg curent cultural și politic care împinge lucrurile în direcția asta, iar valul merge înainte pe toate palierele.
Hai să-ți dau un exemplu: jurnaliștii de la The Guardian au făcut un experiment în care au creat un profil de TikTok fals al unui băiat ipotetic de 18 ani. La început primeau doar clipuri amuzante, chestii drăguțe cu animale și altele asemenea. După vizionarea câtorva clipuri cu conținut făcut special pentru bărbați, au apărut deja primele clipuri cu Andrew Tate, chiar dacă nu l-au căutat sau urmărit înainte. După două clipuri, au început deja să primească tot mai multe.
Se știe că TikTok îți arată clipurile pe baza unor algoritmi. Doar că e de ajuns să vizionezi niște conținut legat chiar și adiacent de masculinitate ca să fii tras în zona asta. Și nu doar Tate, asta e doar partea cea mai extremistă. Pe contul celor de la The Guardian au început să apară și clipuri cu Jordan Peterson care vorbește despre ce-nseamnă, dom’le, să fii bărbat, sau trumpiști care zic că numai fricoșii poartă mască ca să se protejeze de Covid.
Exact ca niște curenți de apă, algoritmii îi trag pe bărbați și copii într-o zonă tot mai periculoasă. Zona numită de unii manosferă.
Manosfera cuprinde toate site-urile, forumurile și canalele de social media care promovează masculinitatea – mă rog, viziunea lor despre masculinitate –, misoginismul și care susțin că feminismul e Satana. Dintre ei fac parte, printre alții, PUA (pick-up artists), inceli, susținători ai drepturilor bărbaților. Dacă primele două categorii nu se suportă, între celelalte e o legătură puternică.
Andrew Tate, de exemplu, și-o ardea cu youtuberi de extremă dreapta ca Paul Joseph Watson, își declara susținerea pentru Donald Trump, se poza cu Trump Jr. și mergea la emisiunea lui Joe Rogan, al cărei invitat a fost și Jordan Peterson. Și tot așa.
În așa-zisa manosferă se suprapun conservatori cu extremiști de dreapta sau diverse forme de extremism cu lecții de viață și despre cum să faci sală. Toate ideile astea despre masculinitate fac parte dintr-un fenomen politic și cultural. Lumea se schimbă, iar acum vedem efectele.
Filosofia din spate
Să spui că Jordan Peterson e un Andrew Tate cu carte ori că Tate e un Peterson cocalar ar însemna să simplifici lucrurile. Dar existe puncte comune în care se întâlnesc băieții ăștia doi și diverse curente ideologice și politice. Peterson are un întreg discurs despre cum trecem printr-o criză a masculinității, că ierarhiile și structurile sociale vechi de când timpul au fost răsturnate, dar ele erau bune și mențineau stabilitatea și d-asta o ducem așa rău acum.
Tate și alții zic mai pe șleau că „bărbații nu mai sunt ce-au fost odată”, nu mai sunt real men. La câțiva ani distanță, toată pseudofilosofia asta a ajuns și în România și s-a tradus prin băgători de seamă tip Cezar Ionașcu, care-o ceartă pe Delia că nu face copii, sau Dana Budeanu, care-i numește fătălăi pe bărbații „neadevărați”.
Oricum, toată tocana asta de idei ajunge până la urmă tot o garnitură pentru politicieni și partide. Știi mema cu „Hard times create strong men, strong men create good times, good times create weak men, and weak men create hard times”? Eh, cam asta e chintesența gândirii de care vorbesc, fie c-o exprimi prin argumente filosofice, fie că ești un smardoiaș ca Andrew Tate, care se plânge de „declinul civilizației occidentale” pentru c-a văzut el un poster în aeroport care încurajează femeile să călătorească, în loc să le încurajeze să fie mame. Și aici voiam să ajung: ce-i unește e că arată cu degetul spre un dușman comun.
Politicienii de dreapta, Peterson, Tate și restul găștii consideră că dușmanul e schimbarea adusă în ultimele decenii de noile ideologii. E vinovat ba neo-marxismul, stângismul globalist, eco-LGBT-ismul, sexo-marxismul și orice denumire îți trece prin cap să inventezi. Feminismul, însă, e inamicul numărul unu. De ce? Pentru că, zic ei, a stricat relația dintre femeie și bărbat, le-a dat femeilor posibilitatea să fie și altceva în afară de mame și soții și l-a dat jos pe bărbat de pe soclu.
Apropo, există și un termen pentru asta: aggrieved entitlement, adică sentimentul de frustrare al bărbaților că sunt văduviți de statutul superior femeii pe care l-au avut de-a lungul istoriei. D-asta, pentru mulți, faptul că femeile primesc drepturi și un statut egal înseamnă de fapt un atac și o restrângere a dreptului lor. Adică a dreptului de a restrânge drepturile altcuiva.
De aici victimizarea că bărbații sunt emasculați și reduși la tăcere. Percepția declinului și nostalgia pentru trecut se traduce și în „Make America Great Again” sau orice altă formă de „să facem să fie bine, c-așa era și înainte”. Tot Peterson dă exemplu anii ‘50 ca un model bun de societate, în care bărbații și femeile au roluri bine stabilite.
Okay, dar de ce sunt atât de mulți tineri atrași de oamenii ăștia?
Cel mai probabil nu pentru că s-au apucat adolescenții edgy să citească filosofie conservatoare. Sigur, pari mai deștept dacă faci trimiteri la un citat din vreun filosof, ca să nu zici direct „femeile să stea la cratiță”, dar tot rămâne de fapt un paravan pentru o frustrare mult mai simplistă.
Uită-te la inceli – celibatarii involuntari –, care formează una dintre comunitățile online bazate pe o ideologie anti feminism. Pe scurt, ce zic ei e că din cauza feminismului și emancipării sexuale, femeile acum aleg să se combine doar cu o mică parte din bărbați (numiți chads), să o dea în hipergamie, în timp ce marea majoritate a bărbaților rămân fără pereche și de aia ajung celibatari fără voia lor.
Ei văd relațiile sexuale sau intime ca pe niște chestii tranzacționale sau biologice, de asta și folosesc în explicațiile lor tot felul termeni economici. De pildă, ei zic că există o „piață a datingului”, intermediată de aplicații ca Tinder sau Bumble, unde concurezi cu alții. Doar că atunci când vine vorba de cerere și ofertă, femeile au mult mai multe opțiuni la îndemână și de aia vor alege mereu bărbați cu o „valoare de piață” mai mare decât a lor ori cel puțin egală.
Concluzia e evident greșită, dar există o cauză pentru care tot mai mulți băieți se îndreaptă către manosferă. Nu e o noutate că platformele de social media îți cresc nevoia de validare din partea celorlalți, iar asta te face să te compari mereu cu niște standarde nerealiste și ajungi la o stimă de sine sub nivelul mării. Ne afectează pe toți, adevărat, doar că afectează și diferit: 80 la sută dintre cei care folosesc Tinder sunt bărbați și doar 20 la sută femei, așa că ajungi să vezi eșecul tău pe Tinder ca un eșec în viață și că nu ești destul de bun pentru ceilalți.
E o întreagă serie de probleme care afectează bărbații – unele dintre ele legate mai ales de ideile vechi despre masculinitate. Știi și tu ce zic: dacă te apucă tristețea, ții în tine ca un bărbat adevărat, nu te apuci să vorbești despre emoțiile tale și să ceri ajutor. „Doar nu ești femeie, nu?” De aia în loc de sprijin sau terapie, bărbații gestionează depresia prin consum de alcool sau alte metode toxice. Tot legat de asta, singurătatea și izolarea socială sunt în medie mai ridicate la bărbați și ajunge la niveluri tot mai mari în ultimii ani.
Nu e mai e așa suprinzător atunci că în combinația asta de depresie, singurătate, furie și frustrare, manosfera își mărește rândurile. E foarte convenabil când cineva vine și îți spune că tu ești victima și-ți oferă un vinovat ușor de detestat. E un răspuns simplist, un medicament care face mai mult rău decât bine, dar mulți îl preferă în lipsă de alternative sau tocmai pentru că e așa ușor de digerat și acceptat. Oameni ca Tate și alții cunosc bine frustrările bărbaților și le exploatează în folosul lor și vor continua probabil să o facă ani de acum încolo.
Okay, atunci ce-i de făcut?
Nu prea există soluții simple și sigure, dar există părți unde se poate umbla. Pe deoparte, o mare parte din probleme vine din relația nesănătoasă cu social media. Treaba e așa: e greu să tai complet platformele de pe net din viața ta și nici nu poți opri schimbările sociale – oricât ar susține conservatorii că soluția e întoarcerea la normele sociale monogame de acum câteva decenii. Soluția ar fi să-ți decuplezi viața socială și stima de sine de cine crezi că ești pe net. Ușor de zis, greu de făcut, știu.
Pe de altă parte, e nevoie și de o schimbare culturală legată de ce înseamnă masculinitate și care e modelul care trebuie urmat. A fi bărbat adevărat rămâne în continuare definit pe niște coordonate de tipul: mușchi, duritate, bani și statut social. Să n-arăți emoții, în afară de furie, desigur. După cum probabil ți-ai dat seama deja, toate astea nu creează chiar o persoană prea echilibrată emoțional sau împlinită.
Așa că în loc de a pune accentul doar pe duritatea exterioară, copiii ar trebui învățați de mici despre puterea interioară – să înțeleagă că e okay să vorbească despre cum se simt, despre anxietăți, frici și că e în regulă să fii vulnerabil. Chestia e că lucrurile astea nu te fac mai slab, ci te întăresc. De la ideea asta ar trebui să pornească noua masculinitate.
