În această dimineață, Lora a venit în studioul Kiss FM și ne-a cântat live, în premieră, noul său single, „I know”. Artista a participat cu piesa la preselecțiile pentru Eurovision, dar în cele din urmă s-a retras, așa că ne-a explicat motivele pentru a facut-o.
„Spune-ne care e treaba cu Eurovisionul. Pe mine nu mă interesează de ce te-ai retras, vreau să știu de ce te-ai înscris.”, a dat-o Andrei pe glumă.
„Păi, uite, piesa fiind în engleză și compusă de niște oameni foarte tari și având și un mesaj de un anumit nivel, label-ul meu, Media Pro Universal, a venit cu ideea asta. A fost fata la audiție, frumos, cu poezia învățată, iar Ovi a sărit de pe scaun și a zis „Daaa, asta e piesa!”. A fost foarte încântat de ea, a spus că e melodia care ar trebuie să ne reprezinte, fiindcă are mesajul foarte bun.”, ne-a povestit Lora.
Artista ne-a mărturisit și ce a determinat-o să iasă din competiție: „Dacă aș fi ajuns în finală, ar fi fost doar cu voturile publicului, dar nu mi-am mai dorit. Nu m-am simțit confortabil cu faptul că juriul nu a înțeles despre ce cânt. Chiar am fost întrebată: „Auzi, dar despre ce e vorba în piesă?” Am zis să-mi dea mailul că-i trimit textul. N-am putut să mă abțin, ce vrei? Nu cred că aveam motiv, nu trebuia să mă abțin.”
Lora și-a făcut o schimbare de look pentru noul clip, fiindcă a vrut să ne prezinte alter ego-ul ei, pe Laura. Cântăreața ne-a povestit și despre confuzia care se ivește atunci când își pune în aplicare jocul:
„Am făcut un joculeț ca să înțeleagă fanii schimbarea. Dar știi ce mi se pare amuzant? Că fanii încarcă pe Lora Fan Club filmulețe cu interviuri, iar eu acolo fac un joc cu persoana care îmi ia interviu și am un rol. Problema e că la montaj ei taie chestii și zici că sunt o nebună care nu știe cine e. Am râs foarte tare. Acum pot să zic că e un joculeț. La filmarea clipului, a venit hairstylist-ul cu propunerea unei schimbări de look, iar când m-am văzut brunetă la sfârșitul transformării, m-am văzut pe mine, cea dinainte să vin în București: Laura din Galați care avea foarte multe visuri, toată energia din lume și nimeni nu o putea opri.”, ne-a declarat Lora.












































