Viața ne suprinde mereu și câteodată ajungem să luam decizii nu tocmai bune. Cu timpul, ajungem să ne gândim uneori la anumite lucruri pe care le-am făcut în trecut și să ne fi dorit să le fi făcut altfel.
Că vorbim de liceu, de foste iubiri, de locul de joacă sau de chestii legate de job, cu toții avem măcar un lucru pe care îl regretăm din trecut. Spre exemplu, unii ne-am dori să ne fi distrat mai mult în liceu, în timp ce alții și-ar fi dorit să își fi iubit mai mult bunicii.
Andrei, colegul nostru de la matinal, ne-a povestit de o pățanie din clasa a 10-a când a vrut să impresioneze o fată și s-a suit iarna pe un leagăn iar rezultatul a fost că și-a spart nasul în 3 locuri. Sergiu, de asemenea, ne-a povestit niște situații legate de frizura lui și despre niște poze de grup din trecut, pe care dacă le-ar vedea, ar nega faptul că se află în ele.
I-am rugat și pe ascultătorii noștri să ne spună ce ar schimba la trecutul lor, iar ei ne-au niște răspunsuri interesante:
„Dacă aș putea schimba trecutul meu, mi-aș spune să nu fiu atât de sufletistă!” – Aura, Piteștiâ
„M-aș întoarce în clasa a 10-a și mi-aș zice : „Boss, nu e ok să o înjuri pe prietena celui mai șmecher băiat din liceu. Chiar nu e ok! ” – Adrian, București
„Acum vreo 10-11 ani, lucram într-un loc foarte bine plătit. Mi-aș fi spus să-mi fi pus niște bani deoparte pentru că nu se știe niciodată.” - Florin, Caransebeș
Tu ce ai schimba dacă ai putea să te întorci în trecut?
Foto:Unsplash












































