Kiss Music News

Povestea de viață a lui Ed Sheeran - un exemplu adevărat de ambiție

Ed Sheeran are o poveste de viață impresionantă, fiind un adevărat model pentru tinerii talentați!

Ed Sheeran este acum un superstar, însă în spatele acestui succes se află ani întregi de muncă și poate și puțin noroc. Artistul provine dintr-o familie modestă din Marea Britanie și a început să cânte prima dată în corul bisericii, pe când avea doar patru ani. Pentru Ed, muzica a fost mai mult decât o pasiune, a fost un refugiu, dar și calea spre succes. 

În copilărie mă bâlbâiam și purtam niște ochelari mai mari decât fața mea. Am avut o operație care nu a decurs bine și am rămas cu un ochi leneș și cu deficiențe de comunicare.

De fiecare dată când încercam să vorbesc în clasă, ridicam mâna, dar înghețam instant și nu mai puteam să spun nimic. Eram ținta glumelor pentru colegi, așa că nu am mai vrut să vorbesc la școală. Însă asta nu m-a oprit din cântat, am continuat să merg la corul bisericii. De fiecare dată când cântam la chitară în camera mea, simțeam că am încredere în mine.

Într-o zi tata mi-a cumpărat albumul lui Eminem. Am fost uimit să văd cât de repede putea cânta, așa că am învățat și eu fiecare vers, cuvânt cu cuvânt. Așa am început să îmi scriu propriile versuri și propria muzică”, a povestit Ed într-un discurs.

Ed și-a dorit mereu o carieră în muzică, așa că a început să cânte prin baruri încă din adolescență. A înregistrat câteva piese și așa a început să devină popular pe YouTube, fiind remarcat de ziarul The Independent și de Elton John.

Știam că dacă vreau să dau lovitura trebuie să ajung în America, așa că am plecat în Los Angeles fără să am vreun contract sau vreun acoperiș deasupra capului. Am trimis piesele mele tuturor celor care ar fi putut să-mi acorde o șansă, dar nu am primit niciun răspuns... până într-o zi.

Am fost invitat să cânt la un party organizat de un post de radio. Mulțimea s-a simțit bine, iar după 12 minute, am fost lăudat de Jamie Foxx, care era unul dintre organizatori. Acesta a fost impresionat de mine și mi-a oferit studioul său pentru a-mi înregistra piesele”, a declarat Ed Sheeran pentru Hollywood Reporter.

Se pare că norocul a fost de partea lui Ed, pentru că acesta a impresionat-o și pe Taylor Swift, care l-a invitat să o însoțească în turneul „Red”, din 2013.

Iată că după ani de muncă, Ed a reușit să dea lovitura, iar cel mai recent album al său a debutat pe primul loc în 14 țări!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.