Kiss Music News

Spice Girls s-au reunit! Uite ce plănuiesc!

Iată ce planuri au Spice Girls pentru 2018!

Spice Girls se reunesc și pregătesc un turneu, de data aceasta în formula originală – toate cinci! Știm foarte bine că motto-ul fetelor era „friendship never ends”, așa că acestea ne-au dovedit încă o dată că sunt de nedespărțit!

O sursă apropiată grupului a declarat că fetele au acceptat să se reunească și să organizeze un turneu, de pe urma căruia vor câștiga 10 milioane de lire fiecare.

Totuși, se pare că Victoria Beckham nu va accepta să cânte live, ca nu cumva să-și ruineze cariera în industria modei.

Asta este reuniunea la care nu s-ar fi gândit nimeni că s-ar putea întâmpla. Dar după o lungă perioadă de negocieri Victoria a acceptat să lucreze la proiecte noi anul acesta. E foarte tare pentru că ea a insistat mereu că nu s-ar întoarce în trecut. Victoria și Geri au spus că le va imposibil să se implice într-un turneu foarte mare, din cauza familiei și a afacerilor pe care le administrează.

Acum că Victoria este o mare creatoarea de modă, ea este puțin îngrijorată de partea cu cântatul, dar vrea să câștige mai mulți bani pe care să-i investească în business-ul ei.”, a declarat o sursă pentru ziarul The Sun. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.