Ed Sheeran ne surprinde din nou! După ce și-a anunțat logodna la începutul acestui an, acesta a depus o cerere pentru construirea unei biserici în Suffolk, unde dorește să se însoare cu iubita sa, Cheery Seaborn.
Se pare că acesta a depus toate documentele necesare pentru obținerea aprobării, inclusiv schițele cu designul bisericii, care va fi construită în stil saxon cu un turn rotund.

„E dreptul fiecărei persoane să aibă un loc în care să poată contempla și unde să se poată ruga, un loc dedicat religiei, celebrării vieții și a familiei, mariajului, botezului și multe altele”, scrie în cererea depusă de Ed Sheeran.
Artistul va primi un răspuns în aprilie privind cererea sa, așa că până atunci va avea timp să se gândească la vitraliile bisericii. Abia așteptăm să ne spovedim la capela lui Sheeran!












































