Kiss Music News

Randi a lansat un cover după o celebră piesă de-a Laurei Stoica

Randi aduce un tribut cântăreței Laura Stoica, lansând un cover la îndrăgita piesă „Nici o stea”.

Randi aduce un tribut cântăreței Laura Stoica, lansând un cover la îndrăgita piesă „Nici o stea”. Piesa reinterpretată face parte dintr-o serie de videoclipuri marca Famous Production: Șlagăre #famous.

Șlagăre #Famous este o serie de live sessions prin care Randi, Edward Sanda și Rina reinterpretează piese consacrate românești. Randi cântă piesa Laurei Stoica, „Nicio stea”, Edward Sanda piesa lui Mihai Constantinescu, „O lume minunată”, iar Rina va cânta piesa Corinei Chiriac, „Inimă, nu fi de piatră”. Artiștii pornesc de la piese îndrăgite, pe care le îmbină cu linii melodice și orchestrații actuale, rezultând un amestec surprinzător.  

Ar fi păcat să uităm marii artiști români și piesele lor, de aceea am demarat o serie de piese-cover prin care le aducem un tribut. Eu am ales piesa Laurei Stoica, „Nici o stea”, pentru că este o piesă matură, profundă și sincer îmi doream de ceva vreme să o cânt. Laura Stoica va fi mereu una dintre cele mai bune voci românești și îmi doresc să o readuc în atenția publicului prin acest cover. Anul acesta vom lansa multă muzică bună, piese noi sau piese celebre reinterpretate, așa că fiți cu ochii pe noi!”, a declarat Randi.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.