Cool Stuff

FOTO | Celebrități care arată total diferit cu părul lor natural

Vedetele sunt atât de cameleonice, încât foarte rar le vedem pe covorul roșu cu părul lor natural!

Vopsit, tuns, drept, ondulat sau creț, părul vedetelor este mereu diferit. Celebritățile au tendința de a-și schimba mereu look-ul, așa că ne este aproape imposibil să le vedem cu părul lor natural.

1. Zendaya



De-a lungul aparițiilor sale pe covorul roșu, Zendaya a afișat mereu un look cool și fresh. Deși vedeta are părul creț, aceasta preferă să și-l îndrepte.

Nu am avut niciodată încredere în părul meu creț. Fetele din jurul meu nu aveau părul așa, iar nimeni nu știa ce să facă cu el”, a declarat Zendaya pentru revista People.

2. Leighton Meester



Părul actriței este blond natural, însă, pe parcursul carierei sale, Leighton a abordat o varietate largă de culori.

„Am crescut cu părul blond, după care pe la vârsta de 13, 14 ani s-a mai închis. Am vrut să-mi retrăiesc anii adolescenței”, a declarat Leighton Meester despre noua ei culoare.

Când a primit rolul lui Blair Waldorf, în Gossip Girl, Leighton avea părul vopsit într-o nuanță de șaten. Cu toate acestea, pentru a intra cât mai bine în pielea personajului lui Blair, actrița s-a vopsit pe toată perioada serialului. Acum vedeta a făcut o schimbare radicală de look și s-a vopsit blond platinat!

3. Nicole Kidman



Atunci când Nicole Kidman a debutat pe marile ecrane de la Hollywood avea părul creț și roșcat. Pe parcursul carierei sale, Nicole Kidman a renunțat la buclele roșcate și a optat pentru un păr blond și drept.

„Îmi doresc să-mi fi lăsat părul natural. De fiecare când îmi îndreptam părul, toată lumea îmi spunea cât de bine îmi stă cu el natural, însă niciodată nu i-am crezut”, a declarat Nicole Kidman pentru PopSugar Australia.

4. Emma Stone



Nu toată lumea poate să poarte culoarea roșcată, însă Emma Stone este una dintre puținele persoane care a reușit acest lucru. Actriței i se potrivește atât de bine această nuanță încât ne-a indus pe toți în eroare.

Culoarea naturală a Emmei Stone este blondul, însă nouă ni se pare că îi stă mult mai bine roșcată!

5. Meghan Markle



Proaspăt Ducesă de Sussex, Meghan Markle strălucește de fiecare dată când apare în fața aparatelor de fotografiat. Cu o mamă de origine sud-africană și tatăl caucazian, fanii fostei actrițe au bănuit că ducesa ar trebui să aibă părul creț.

Ei bine, se pare că Meghan Markle chiar are părul natural creț! Într-un interviu, Meghan Markle a dezvăluit că folosește o mască de păr cu ulei pentru un păr sănătos.

FOTO: The List

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.