neversea

The Script, explozie de energie în ultima zi de festival

The Script au promis că asta nu este ultima oară când vor concerta în România!

Tot ce-i frumos se termină repede! A doua ediție a festivalului NEVERSEA a adunat zeci de mii de tineri plini de energie și dornici de distracție. În toate cele patru zile de festival am cântat din tot sufletul, am fost cuprinși de emoție și am dansat pe cele mai tari piese ale celor mai celebri DJ.

Și în cea de-a patra zi de festival am avut artiști români, care au urcat pe cea mai mare scenă din cadrul festivalului. Vama și Paul Damixie ne-au oferit câte un show de excepție și ne-au făcut încălzirea pentru The Script.

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale serii a fost al celor de la The Script, care au adus pe scena NEVERSEA hit-urile „If You Could See Me Now”, Hall of Fame”, „The Man Who Can't Be Moved”,Superheroes”, dar și „Breakeven”. Trupa irlandeză a venit pentru prima oară în România și a fost cucerită de publicul român, iar solistul trupei Danny O'Donoghue a promis că asta nu este ultima oară când vor veni în România!



În timpul concertului, Danny a luat telefonul unui fan și a sunat la primul număr din agendă pentru a-i cânta lui Mateo, cel care a răspuns la apelul celor de la The Script! Cu acest moment, artiștii i-au lăsat pe români impresionați, mai ales pe Mateo! Scena principală a fost luminată în culoarea verde, una dintre nuanțele „simbol” ale Irlandei, iar confetiile au completat atmosfera făcută de The Script.



Trupa Scooter a adus pe scena principală hit-ul „Maria”, care ne-a făcut să ne aducem aminte de tinerețe. Publicul a cântat la unison alături de Scooter cea mai cunoscută piesă a trupei din anii 2000. 



Axwell&Ingrosso au adus pe main stage celebrul hit „More Than You Know”, iar publicul și-a folosit și ultimul strop de nergie rămasă pentru a dansa în ultima noapte a celui mai mare festival de la malul Mării Negre. Steve Aoki a încheiat cea de-a patra zi de festival a celei de-a doua ediții NEVERSEA și a mixat până la răsărit! 



Patru zile de distracție continuă și parcă tot am mai vrea! Și anul acesta, NEVERSEA le-a oferit românilor câteva zile departe de grijile cotidiene, cea mai bună muzică și experiențe de neuitat! 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.