Kiss Music News

Liviu Teodorescu lansează „Să nu te prind", o nouă piesă a proiectului #LiTEmoments

Liviu Teodorescu continuă sezonul doi din #LITEmoments cu piesa "Să nu te prind".

Liviu Teodorescu continuă al doilea sezon al proiectului muzical #LiTEmoments pe care l-a lansat în urmă cu un an, cu o nouă piesă. A doua piesă cu care Liviu continuă sezonului doi, #LiTEmoments se numește „Să nu te prind" și are ca subiect relațiile toxice din viața noastră, astfel artistul dorind să își deschidă și mai mult sufletul în fața publicului său.

«Să nu te prind» are ca subiect relațiile toxice din viața noastră, fie că sunt în relații de iubire sau în relații interumane. Nu e neapărat o piesă de dragoste, am scris versurile astfel încat să poți empatiza chiar dacă e vorba de un prieten care te dezamăgește la un moment dat. Am fost puțin mai explicit decât de obicei, dar una dintre promisiunile mele pe anul ăsta a fost să fiu sincer în muzica mea, în totalitate. Știu că oamenii care mă ascultă îmi permit acest lux, de asta mă consider norocos. Dacă vrei să scoți pe cineva urgent din viața ta, trimite-i piesa asta și apoi dă-i block peste tot", a declarat Liviu.

Prima piesă a sezonului doi #LiTEmoments, „Toate momentele", a reușit să strângă la doar o săptămână de la lansare aproape 2 milioane de vizualizări.  Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise și compuse de Liviu în studioul său LiTE Music, iar videoclipurile filmate în același cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul își deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o dată la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeași oră, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colecție de patru piese care au evidențiat trăiri bazate la început pe un orgoliu puternic și pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar bărbatul a rămas doar cu amintirile relației. Piesele „Unele întrebări", „Prefă-te", „Gândul meu" și „Nu e treaba mea" au reușit să strângă peste 18 milioane de vizualizări pe canalul de Youtube a lui Liviu, acesta fiind unul din lucrurile care l-au motivat să continue povestea cu un nou sezon.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.