Kiss Music News

Maxim revin cu o nouă componentă și un nou single, „Amar”

Trupa Maxim are o nouă formulă. Ascultă cea mai recentă piesă a lor!

Maxim revin cu o nouă componentă și un nou single, „Amar”, în colaborare cu Laola. După ce Bogdan și Alexander au decis să părăsească trupa la începutul anului, Andrei și Alex se alătură Maxim, completând formula de patru. Totodată, trupa Maxim prezintă un nou concept de liveshow, cu Iulian Selea la voce, Adrian Istrate la chitară & voce, Alex Arsene la tobe și Andrei Bulf la chitară bass.

Alex și Andrei sunt doi băieți foarte talentați, doi colegi muncitori și prieteni în care poți să ai încredere. Deși ne cunoaștem de foarte mult timp, ideea de a colabora a venit recent, când alături de Adrian Sînă căutam formula perfectă pentru liveband. Trupa Maxim e fresh, pregatită să lanseze o mulțime de piese noi", au spus cei de la Maxim.

O poveste de dragoste cu metafore culinare, single-ul „Amar" a luat naștere în studiourile Akcent Music, fiind scris de trupă alături de Adrian Sînă și Laola.

„Amar a apărut dintr-o joacă în studiourile Akcent Music. Joaca a prins ușor, ușor contur până am decis că suntem încântați de forma ei și am vrea să o lansăm. Mesajul piesei e destul de clar, doar că am vrut să ne ducem într-o zonă culinară pentru că se spune că „Dragostea trece prin stomac”. Sunt situații prin care orice cuplu trece și am vrut să transpunem asta cât mai detaliat, și prin versuri și prin clip", au mai spus cei de la trupa Maxim.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.