Kiss Music News

Drake devine primul artist din istorie care depășeste 50 de miliarde de stream-uri

Hit-ul „In My Feelings" împlinește 4 săptămâni de când stă în fruntea clasamentului Billboard Hot 100!

După ce a ocupat timp de 23 de săptămâni prima poziție în clasamentul Billboard Hot 100, Drake scrie din nou istorie în industria muzicală, devenind primul artist din lume care a reușit să depășească 50 de miliarde de stream-uri globale.

Cel mai nou album al său, „Scorpion", l-a propulsat pe Drake direct pe cele mai înalte culmi ale succesului, ocupând primele poziții în topurile platformelor digitale și dominând de departe Billboard Top 200 (pentru a 5-a săptămână).

De asemenea, hit-ul „In My Feelings" împlinește 4 săptămâni de când stă în fruntea clasamentului Billboard Hot 100, ajutând la completarea recordului făcut de Drake în 2018.

Cel de-al cincilea album de studio lansat de Drake, „Scorpion", este un material complex, ce vine la pachet cu promisiunea unei călătorii de neuitat prin configurația emoțională a cunoscutului artist canadian. Titlul albumului („Scorpion") este sugestiv, făcând referință la data de naștere a lui Drake, 24 octombrie, și la semnul său zodiacal.

Așadar, noul material semnat de Drake nu reprezintă doar definiâia succesului, ci este o veritabilă confesiune, varianta ideală prin care artistul se descoperă în fața fanilor săi, lăsându-i să pătrundă în intimitatea gândurilor sale.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.