Game Of Thrones

VIDEO | Iată cum arată primele secvențe din ultimul sezon al serialului „Game of Thrones"!

Ultimul sezon al serialului "Game of Thrones" va fi lansat în 2019!

Primele imagini din ultimul sezon al serialului Game of Thrones au fost făcute publice, iar fanii își vor putea revedea personajele preferate, dar și ce surprize îi așteaptă în sezonul final. 

Deși nu este un trailer, ci mai degrabă un teaser, ne-am putut da seama de ceea ce vom avea parte în sezonul final. În teaserul lansat o putem vedea pe Daenerys și pe Tyrion cum pun la cale următoarele lor mișcări, dar și pe Jon Snow alături de sora lui vitregă, Sansa Stark. 

Iată ce actori ar fi putut să obțină rolurile principale în Game of Thrones!

Producătorii serialului au anunțat că vor lansa cel de-al optulea sezon, care va avea șase episoade, în prima jumătate a anului 2019. 



 VIDEO: YouTube

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.