Cool Stuff

FOTO | Zece imagini care îți arată cum era atmosfera din spatele camerelor, în serialul „The Vampire Diaries”

Iată cele mai tari imagini din spatele camerelor de filmare, din serialul The Vampire Diaries!

The Vampire Diaries este unul dintre serialele pentru care nu ne-am fi dorit un final. Sau cel puțin, nu voiam să ne luăm rămas bun atât de repede de la personajele noastre preferate din Mystic Falls.

Chiar dacă mulți au dat vina pe Nina Dobrev pentru faptul că povestea s-a încheiat atât de repede, se pare că în spatele camerelor actorii erau ca o adevărată familie. Toată lumea părea că se simte bine și toți uitaseră că Nina și Ian Somerhalder au fost odată împreună.

Dar pe lângă asta, mai sunt și alte lucruri pe care probabil nu știai că s-au întâmplat pe platourile de filmare de la „Jurnalele Vampirilor”.

1. Paul Wesley în spatele camerelor!

Atunci când nu îl juca pe Stefan Salvatore, Paul Wesley se afla în spatele camerelor de filmat, în rol de regizor. Se pare că acesta a regizat cinci episoade din serial, declarând pentru The Hollywood Reporter că nu ar fi reușit să facă asta fără ajutorul echipei. 

2. Nina Dobrev, distrându-se în sicriu!

Nina Dobrev s-a distrat pe cinste atunci când a filmat scena din sicriu, și chiar a povestit că a adormit acolo. „Știu că la un moment dat am adormit adânc și cred că începusem să sforăi. A fost ciudat, dar toată lumea a râs!”, a spus Nina Dobrev pentru TV Insider.

3. O vizită în vila familiei Salvatore

Se pare că oricine poate intra în vila familiei Salvatore! Așa s-au strecurat și Kevin Williamson, creatorul serialului și Michael Trevino, cel care l-a interpretat pe Tyler Lockwood! Fotografia a fost realizată în timpul filmărilor pentru ultimul sezon, așa că toată echipa era nostalgică.

4. E nevoie de mulți oameni pentru o scenă de dragoste!

 

Cine a zis că pentru o scenă de dragoste ai nevoie de doi oameni? Ai nevoie de cineva care să se asigure că părul Ninei arată perfect, de încă un om care să verifice luminile, de încă cineva care să asigure partea tehnică și lista continuă...

5. Ochii de vampir

Pentru niște ochi de vampir se muncește destul de mult! Se pare că pe lângă make-up și lentile de contact, echipa a apelat și la tehnica de mapping 3D, așa cum am văzut și la festivalul iMapp din București. Fiecare punct de pe chipul lui Ian Somerhalder era un reper pentru venele care urmau să fie desenate pe fața actorului.

6. Petrecere în patul lui Damon Salvatore!

Cei din echipă s-au distrat pe cinste în dormitorul lui Damon Salvatore, după ce au filmat acolo ultima scenă. Întreg decorul ne-a cucerit și timp de opt sezoane am crezut că totul este real, dar dacă arunci o privire pe geam, realizezi că totul este un platou amenajat special. 

7. Ultimul scenariu pentru Nina Dobrev

Chiar dacă nimeni nu se aștepta ca Nina Dobrev să se întoarcă în ultimul episod, se pare că actrița a acceptat să revină pe platourile de filmare. În imagine se poate observa de câte ori au fost revizuite replicile actriței, așa că suntem siguri că aceasta nu va uita niciodată acest script.

8. Kai și Damon, băieți buni?

 Se pare că Damon și Kai se înțelegeau foarte bine pe platourile de filmare, chiar dacă în serial Machalai Parker era băiatul rău. Imaginea a fost surprinsă chiar în episodul regizat de Somerhalder!

9. Mystic Falls, pe timpul nopții

Știai că Mystic Falls era de fapt Covington, un oraș din Georgia? Se pare că după opt sezoane, întreaga echipă s-a îndrăgostit de acest loc, care devenise cumva o a doua casă pentru ei. 

10. Kat Graham s-a bucurat de fiecare scenă

Unul dintre personajele noastre preferate a fost Bonnie, interpretată de Kat Graham! Se pare că actrița s-a bucurat nespus de acest rol, declarând în interviuri că de multe ori s-a regăsit în pielea personajului său. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.