Kiss Music News

Ce mai face Adele? Nu a mai lansat nimic, dar veniturile i-au crescut!

Iată cum a crescut averea lui Adele, de când nu a mai lansat nimic!

Se pare că Adele și-a păstrat titlul de cea mai bogată celebritate britanică, pentru al treilea an consecutiv, după ce i-a detronat pe One Direction, în 2016. Chiar dacă nu a mai lansat nimic de doi ani, Adele și-a mărit veniturile considerabil, iar acum averea ei a crescut de la 132 de milioane de lire sterline, la 147 de milioane, conform revistei Heat.

De când și-a încheiat turneul mondial, Adele a stat departe de ochii presei și toată lumea s-a întrebat ce mai face. Chiar dacă nu a fost prea activă, artista britanică s-a îmbogățit în 2017 cu aproape 9 milioane de lire, din vânzările albumelor, iar turneul i-a adus 42 de milioane de lire.

S-ar putea ca Adele să aibă în curând o serie de show-uri în Las Vegas, precum Celine Dion și Mariah Carey, care i-ar aduce 22 de milioane de lire.

Pe locul doi în topul celor mai bogate celebrități britanice se află Ed Sheeran, iar pe locul trei este actorul Daniel Radcliffe, cunoscut pentru rolul lui Harry Potter.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.