Kiss Music News

Reuniunea Spice Girls: Victoria Beckham nu va urca pe scenă, dar va fi cea mai norocoasă din ecuație!

După o mulțime de zvonuri și lungi discuții, fetele de la Spice Girls au anunțat în sfârșit că se reunesc într-un turneu aniversar, în vara lui 2019.

După o mulțime de zvonuri și lungi discuții, fetele de la Spice Girls au anunțat în sfârșit că se reunesc într-un turneu aniversar, în vara lui 2019. Din păcate, trupa nu va apărea în formula originală de cinci, pentru că Victoria Beckham nu a acceptat să se alăture fostelor sale colege. Britanicii vor avea ocazia de a le revedea în concert doar pe Geri Halliwell, Melanie C, Emma Bunton și Melanie B, iar în deschiderea turneului o vor asculta pe Jess Glynne.

Chiar dacă membrele Spice Girls susțin că această reuniune are mai mult scop aniversar, la mijloc sunt cu siguranță și aspecte financiare. Pe lângă asta, artistele vor beneficia și de mai multă vizibilitate, ținând cont că în ultimii ani doar Melanie B a reușit să mai ajungă în atenția presei, prin scandalurile în care a fost implicată.

Totuși, Victoria Beckham este cea mai câștigată din toată această ecuație. Fosta membră a trupei Spice Girls  nu a acceptat să revină pe scenă, declarând că este mult prea ocupată cu afacerile pe care le deține în lumea modei.  Pe lângă asta, soția lui David Beckham a dezvăluit în trecut că nu are voce și că a făcut playback de mai multe ori, așa că e de înțeles de ce nu vrea să mai cânte alături de Spice Girls.

Chiar dacă Victoria Beckham nu se va întoarce în trupa Spice Girls, aceasta va primi câteva milioane de dolari, de pe urma acestui turneu. Fetele vor interpreta în concerte piese vechi, pe care le-au lansat alături de Victoria, așa că designer-ul va primi cu siguranță niște bani, de pe urma drepturilor de autor.

În schimb, celelalte membre ale grupului  vor câștiga din acest turneu câte 14.5 milioane de dolari, de fiecare. Nu-i rău, ținând cont că averile lor sunt mult mai mici față de ce se află în conturile Victoriei.

În timp ce Melanie B, Emma Bunton, Geri Halliwell și Melanie C se vor da în spectacol, purtând costumații excentrice și dansând ca la 20 de ani, Victoria va sta liniștită acasă și va avea de profitat de pe urma fostelor ei colege. 

Victoria Beckham - 435 de milioane de dolari

Victoria este cea mai bogată dintre Spice Girls, având o avere estimată la 434 de milioane de dolari. Ea și David Beckham au împreună o avere estimată la 613 milioane de dolari.

Geri Halliwell - 57 de milioane de dolari

Geri a strâns 57 de milioane de dolari din vânzările de cărți, din drepturile de autor și de pe urma aparițiilor sale TV. Artista este căsătorită cu Christian Horner, un celebru pilot de formula 1, care are o avere estimată la 10 milioane de dolari.

Mel C - 49 de milioane de dolari

Melanie Chisholm are o avere estimată la 49 de milioane de dolari! Pe lângă succesul pe care l-a avut cu trupa Spice Girls, Melanie s-a descurcat destul de bine și solo, având apariții pe Broadway, în musicaluri celebre.

Emma Bunton - 38 de milioane de dolari

Emma ar avea o avere estimată la 38 de milioane de dolari! Se pare că doar în 2007, artista a încasat 1.8 milioane de dolari, de pe urma unei compilații cu cele mai tari piese Spice Girls. În ultimii ani, Emma a avut și apariții solo, atât ca actriță, cât și ca prezentatoare sau jurată la concursuri de talente.

Melanie B - 68 de milioane de dolari

Melanie Brown ar putea fi cea de-a doua cea mai bogată Spice Girl, deși fostul ei soț, Stephen Belafonte, susține că artista și-a cheltuit aproape toată averea. Totuși, Melanie B câștigă destul de bine, ținând cont că a semnat un contract în valoare de 1.8 milioane de dolari, cu America’s Got Talent.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.