Hituri de ieri şi de...alaltăieri. Ce se asculta acum 15-20 de ani?

Generaţii diferite, vremuri diferite, melodii si trupe diferite. Ce muzică ascultau colegii mei de la lucru acum 15-20 de ani?

M-am trezit la radio într-o discuție despre muzică.  Ei bine, nu orice fel de muzică, ci despre ce era în vogă când colegii mei erau de vârstă mea. Eu, născută în '98, ei, trecuţi de 30 de ani. Să vă fac o listă și să vă spun ce am înțeles eu.

  1. East 17 era mai mereu în playlist-uri. Hiturile vremii erau Set Me Free și Stay Another Day. A doua chiar m-a prins și pe mine.
  1. Boyzone erau băieții sensibili ai epocii. Mie îmi pare că aduc a 3 Sud Est. No Matter What și Every Day I Love You erau de ascultat cand erai îndrăgostit.
  1. Fatboy Slim a șocat românii cu Push The Tempo. Melodia ca melodia, dar videoclipul era o revelație. Mi s-a părut tare ideea clipului chiar și pentru vremurile de azi.
  1. Muzică mult mai comercială făceau Body & Soul, Domnul Problemă (sigur o știi pe aia cu "beau, beau"), Sweet Kiss ("tu Alin, Alin, Alin"), Non Stop cu "Jimmy, Jimmy, iubeşti fetiţele-n bikini” sau AS XX. Lista asta e lungă și cuprinde şi clasicele Andre, N&D, A. S. I. A. sau Genius.
  1. Măcar o melodie de pe De Cartier e aproape imposibil sa nu fi auzit și tu. B.U.G Mafia nu fac muzică faină de ieri, de azi. Erau în top și acum vreo 20 de ani.
  1. Din muzica bună am mai remarcat Ice MC-Scream (din câte am auzit, era nebunie când începea pe la vreo petrecere), Xzibit-Paparazzi, care sună fenomenal, şi Chumbawamba-Tubthumping.

Aici e doar o părticică din ce mi-au dat colegii să ascult. Ţie care ţi-a intrat în playlist?

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.