Kiss Music News

Kanye West a comis-o din nou! Iată de ce este acuzat de data asta!

Kanye West este pus la punct de colegii din industrie!

Neozeelandeza Lorde îi acuză pe Kanye West și pe Kid Cudi că i-au furat decorul pentru scenă și l-au folosit într-un concert de-al lor. Cei doi rapperi au folosit o scenă plutitoare, identică cu cea pe care artista a folosit-o în turneul ei, Melodrama Tour, iar cântăreața nu a trecut cu vederea acest lucru.

Lorde a postat pe Instagram fotografii cu scena ei suspendată din 2017 de la festivalul Coachella, alături de scena folosită de cei doi rapperi.



„Sunt mândră de munca pe care o fac și sunt flatată că și alți artiști sunt inspirați de ea, însă nu mai furați, nici de la femei și de la nimeni altcineva”, a scris artista în dreptul imaginilor.



Postarea artistei i-a șocat pe fani, deoarece în trecut Lorde îl ridica în slăvi pe Kanye și chiar a colaborat cu acesta pentru un remix al piesei Yellow Flicker Beat. Lorde a făcut și un cover al piesei „Love Lockdown” și Runaway în timpul turneului ei din orașul natal al lui Kanye, Chicago, anul acesta.

Cu aceste acuzații, Lorde a deschis cutia Pandorei, pentru că nu este prima artistă care a folosit scena suspendată într-un concert. Prietena cântăreței, Taylor Swift a folosit și ea acest tip de decor în timpul show-urilor ei.

FOTO: Instagram

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.