Cool Stuff

Avengers 4 va fi cel mai lung film cu supereroi. Iată ce durată va avea pelicula!

Avengers 4 va fi cel mai lung film cu supereroi, din istorie!

Avengers 4 va fi cel mai lung film cu supereroi! Pelicula va continua povestea lui Thanos și a personajelor noastre preferate Marvel, și va avea o durată de trei ore.

M-am gândit că va fi ușor să facem un film de trei ore,  dar ne-am dat seama că avem un material puternic, pe care am vrea să-l derulăm într-un anumit ritm. Cred că vom stoarce mult din el. Momentan vrem ca Avengers 4 să aibă trei ore. Să vedem dacă va rămâne valabil.”, a declarat Jo Russo, unul dintre regizori.

Bog Iger, CEO-ul Disney, a confirmat că Avengers 4 nu va fi ultimul film din serie, așa că e posibil să avem parte de o continuare, semnată tot de frații Russo.

Ne-am tot întâlnit cu echipa Marvel și am pus la cale filme Marvel, care ne vor pune la treaba până în următorul deceniu.

Vom încerca să dăm naștere unei noi francize, separat de Avengers, dar asta nu înseamnă că nu îi veți mai vedea pe Avengers în acțiune. Deocamdată nu am făcut niciun anunț despre asta.

Ținând cont că personajele francizei sunt foarte populare, nu cred că oamenii vor avea impresia că nu va mai exista niciun film Avengers”, a declarat Bog Iger.

Infinity War a avut încasări de 630 de milioane de dolari, la nivel mondial, doborând recordul stabilit de filmul „The Fate of the Furious”, care a avut încasări de 542 de milioane de dolari.

La ce să ne așteptăm de la Avengers 4? Să fie acesta filmul care va avea cele mai mari încasări din istorie?

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.