Kiss Music News

G-Eazy a trecut peste despărțirea de Halsey. Cum arată noua iubită a artistului!

G-Eazy și Halsey s-au despărțit pentru a doua oară, în octombrie!

G-Eazy are o nouă iubită! Se pare că artistul a trecut destul de repede peste relația cu Halsey și s-a afișat cu o altă femeie pe străzile din Los Angeles. Cântărețul a fost văzut sărutându-se și îmbrățișându-se cu Christina Roseann Ray, un fost designer de producție.



G-Eazy, în vârstă de 29 de ani, a fost surprins sărutându-se cu Christina în mașină, iar apoi îmbrățișându-se pe stradă. Mai mulți martori au declarat că cei doi păreau foarte fericiți, iar Christina era mereu cu zâmbetul pe buze.



Rapperul a încheiat pentru a doua oară relația cu Halsey, în octombrie, după ce ar fi fost surprins la o petrecere privată alături de mai multe femei.

Cum a început povestea de dragoste dintre G-Eazy și Halsey!

„S-a încheiat relația momentan. Era la petrecere, iar femeile roiau în jurul lui. Nu-l interesa dacă era văzut”, a declarat o sursă pentru People.

Halsey și G-Eazy au început să se întâlnească în vara lui 2017, iar în luna iulie a acestui an cei doi s-au despărțit pentru prima dată. Însă, prima despărțire nu a ținut mult, căci cei doi au fost văzuți în luna august împreună la premiile MTV Video Music Awards, unde s-au sărutat pasional pe scenă.

FOTO: DailyMail, Instagram

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.