Royals

Thomas Markle Jr. i-a invitat pe Meghan Markle și Prințul Harry la nunta sa, în speranța că-și va reuni familia

Thomas Markle Jr. vrea să-și reîntregească familia

Thomas Markle Jr. a invitat-o pe sora sa mai mică, Meghan Markle, la nunta sa, care va avea loc în martie, totul în speranța că va reuși să mai aplaneze conflicul început în familia Markle.

Thomas, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit că el și soția sa, Darlene Blount au trimis o invitație ducilor de Sussex, în speranța că prin prezența lor lucrurile se vor mai liniști, iar Meghan și tatăl ei „vor lăsa trecutul în spate și vor trece peste certuri pentru a fi din nou o familie unită”.

Thomas a mai spus că nunta sa va fi un prilej important pentru ca Meghan să se întâlnească cu tatăl lui. A trecut mult timp de când fosta actriță s-a întâlnit cu tatăl ei. Presa din străinătate scrie că cei doi și-au vorbit ultima oară înainte de nunta regală, în luna mai.

Atunci, Thomas Markle Sr. nu a putut să participe la nunta lui Meghan Markle din cauza problemelor de sănătate, în timp ce Thomas Markle Jr. nu a fost invitat la nunta regală.

Momentan, Meghan Markle și prințul Harry nu au oferit niciun răspuns la invitația lui Thomas, însă este posibil ca ducii de Sussex să nu poată participa, din cauza sarcinii lui Meghan, care în acea perioadă se va afla în cel de-al treilea trimestru de sarcină și nu va putea călători.

FOTO: Instagram

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.