Daca nu mai suporti praful orasului, claxoanele isterice ale soferilor blocati in trafic, vocea stridenta a vecinei de palier, plictiseala de lunea pana joia cand nu se intampla nimic, blocurile prea gri, intr-o vacanta pe care ti-o doresti colorata, e clar ca ai nevoie de o evadare din spatiul in care te simti atat de stresat(a). Gasca de la Kiss are niste propuneri pentru vacanta oamenilor workoholici.
La Mamaia, proaspat-deschisul club Goa si plaja din fatza clubului vor fi napadite de ritmuri electro, acid techno, funky-tribal house, pentru ca in Goa va veni pleiada de DJ tari, trendsetteri in clubbingul mondial - gen MoShic, Chris Lake, Axwell, Martijn Ten Velden, Mark Knight, Chris Fortier si evident, cei mai Dj-i dintre Dj-ii romani (intre care, normal, Adrian Eftimie).
Tot la Mamaia, pe plaja Mojito va continua seria de party-uri House on the Beach. DJ Chris Junior, Professor, Proof, Elf si multi altii isi vor aduce tolbele de viniluri noi.
La Costinesti, pe de alta parte, distractia infloreste ca pe vremea copilariei si a adolescentei unora dintre noi. KissFM & KissTv vor tine atmosfera sus in Disco Tineretului, unde vor canta toata vara trupele romanesti de top, intre care Fly Project, Corina, DJ Project, Akcent, Simplu, Parazitii, Alex, Morandi, Funky Djs si altii. Concomitent, in cealalta latura a locatiei amintite, Azteca House Club, clubberii se vor dezlantui pe mixurile DJ-ilor romani, dintre care, evident, nu putea sa lipseasca leitmotivul verii, DJ Adrian Eftimie. Pe modelul "3 in 1", Costinesti-ul ne mai pune pe tava in vara asta o varianta de "get some fun", prin Retro Club Chill & Lounge, pentru momentele in care nu mai poti de-atata energie pe ring. Tot in Costinesti vom avea, pentru prima oara in Romania, un concept brazilian care combina volei-ul cu fotbalul si gimnastica, pe gonflabile, pe plaja Bora Bora. Adica bossaball.











































