Kiss Music News

Un Poem, doi artiști: The Motans și Irina Rimes lansează un nou duet

Ascultă pe Kiss FM noua piesă a Irinei Rimes și The Motans!

The Motans lansează Poem feat. Irina Rimes, o nouă piesă în care se vor regăsi multe cupluri. Videoclipul îi surprinde pe Irina și pe Denis în ipostaza unor tineri îndrăgostiți, relatia lor evoluând firesc de la doi necunoscuți ale căror destine se întâlnesc, până la îndrăgostiți ce trăiesc la intensitate maximă toate momentele de care au parte împreună, iar fericirea li se poate citi în priviri.

Poem este o piesă pe care am scris-o cu mare drag. La filmări a fost o energie aparte, ne-am simțit foarte bine cu toții. Este al doilea featuring cu Irina și cred că a ieșit ceva tare frumos! Sper că publicul se va regăsi în mesajul acestei melodii și că aceasta va aduce zâmbete pe buzele multora”, a declarat artistul The Motans.

Îmi place să lucrez cu Denis. Îmi place să-i cânt versurile. Când am auzit piesa, am știut că voi cânta pe ea, am simțit de la început. Sper să vă placă și vouă cum ne plac și nouă atât piesa, cât și clipul video”, a declarat Irina Rimes.

Piesa a fost scrisa și compusă de Denis Roabeș, Marcel Botezan, Sebastian Barac și Irina Rimes, iar de producția ei s-au ocupat Marco & Seba.

 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.