Game Of Thrones

O nouă teorie! Ce destin ar putea avea Arya Stark în "Game Of Thrones"?

Iată ce cred fanii că s-ar putea întâmpla cu Arya Stark!

Atenţie urmează un mini-spoiler! După bătălia de la Winterfell, Arya Stark a dovedit că este unul dintre cele mai puternice personaje, fiind cea care a reuşit să salveze cele Şapte Regate de planul diabolic al Regelui Nopţii. Chiar dacă l-a ucis pe liderul Umblătorilor Albi, misiunea Aryei Stark nu se va încheia aici, deoarece aceasta mai are câţiva inamici pe lista ei.

Totuşi, pe lângă toate crimele din “Game Of Thrones”, fanii îşi doresc să vadă şi o nouă poveste de dragoste şi speră la o relaţie între Gendry şi Arya, ţinând cont că în teaserul episodului 4, cei doi se sărută din nou. Evident, marea surpriză din acest sezon a fost scena de dragoste dintre Arya şi Gendry, care a avut loc chiar înainte de marea bătălie de la Winterfell.

Înainte de scena intimă dintre Gendry şi Arya, fanii aveau deja nişte teorii privind finalul serialului “Game Of Thrones”, iar totul avea legătură cu primul sezon. La începutul serialului, Ned Stark şi Robert Baratheon s-au întâlnit în cripta de la Winterfell, iar acolo, Robert i-a cerut lui Ned să îi fie mâna dreaptă. “Am un fiu, tu ai o fiică. Putem să ne unim forţele”, a spus atunci Robert, gândidu-se la o căsătorie între Sansa şi Joffrey.

Dar dacă bătrânul Baratheon făcea referire de fapt la Gendry şi la Arya?  După cum ştiţi, Joffrey a fost omorât la propria nuntă, iar el oricum nu era fiul biologic al lui Robert, în timp ce Gendry chiar este urmaşul lui Baratheon.

Totuşi, relaţia dintre Arya şi Gendry s-a tot dezvoltat pe parcursul celor 8 sezoane, iar acum fanii speră ca aceştia să rămână împreună şi să aibă un copil, care să fie conducătorul tronului de fier. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de slabe, deoarece Arya nu pare interesată de tron şi nici să conducă cele Şapte Regate. Dar oare ce o să se întâmple cu Gendry până la final?

Foto: Vanity Fair

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.