Cool Stuff

Nina Dobrev s-ar putea întoarce pe micile ecrane în rolul Elenei Gilbert

Uite ce șanse există de a o revedea pe Nina Dobrev din nou în rolul Elenei Gilbert?

Nina Dobrev își punea anul trecut toate speranțele în serialul de comedie „Fam”, crezând că noul ei rol o va ajuta să se distanțeze puțin de personajul pe care l-a interpretat în serialul „The Vampire Diaries”.  Actrița voia de mult timp să îi spună adio Elenei Gilbert, ținând cont că a renunțat la „Jurnalele Vampirilor”, chiar la finalul sezonului 6. Totuși, Nina a acceptat să reapară în ultimul episod al sezonului 8, pentru o încheiere la care nimeni nu se aștepta: cea în care Elena și Damon duc o viață liniștită și își întemeiază o familie.

Până acum, serialul „Legacies”, care este un spinoff al producțiilor „The Vampire Diaries” și „The Originals”, a oferit o serie de indicii cu privire la o continuare a poveștii dintre Damon și Elena. În „Legacies” a fost dezvăluit faptul că Elena și Damon au copii, printre care și o fiică pe nume Stefanie, care a fost botezată astfel, în amintirea lui Stefan Salvatore.

Între timp, Nina a fost întrebată în mai multe interviuri dacă și-ar dori să se reîntoarcă în rolul Elenei Gilbert, pentru sezonul al doilea sezon din „Legacies”. Actrița a evitat un răspuns concret, spunându-le jurnaliștilor că momentan este ocupată cu serialul „Fam”, care îi ocupă tot timpul.

Am un job full time în Fam, deci nu prea aș putea să apar în alt serial. Dar sunt bucuroasă și fericită că „Legacies” este pe val, este o dovadă că oamenii au iubit această poveste atât de mult și că încă au un apetit pentru acest gen de seriale. Deci spin-off după spin-off, asta înseamnă ceva bun... Julie Plec este noua Shonda Rimes; are în prezent o mulțime de seriale pe TV. Este o adevărată forță!”, a spus Nina Sobrev, într-un interviu pentru TV Guide.

Această afirmație era valabilă în urmă cu câteva luni, însă acum, CBS a anunțat că serialul „Fam” nu va avea parte de cel de-al doilea sezon. Acest lucru înseamnă că Nina Dobrev ar avea timp pentru câteva episoade din „Legacies”.

Până acum, CBS a confirmat câteva apariții celebre în serialul Legacies, pe lângă Matt Davis, care îl interpretează pe Alaric Saltzman. Zach Roerig (Matt Donovan)  și Steven R. McQueen (Jeremy Gilbert) au fost invitați să apară în câteva episoade, însă nu au primit un rol permanent.

Julie Plec, producătoarea serialului „The Vampire Diaries”, a luat în calcul și ideea de a-i aduce în serialul „Legacies” pe copiii Elenei Gilbert. Producătoarea și-a asumat totuși riscul de a nu-i avea în distribuție și pe Nina Dobrev și pe Ian Somerhalder. Cel mai probabil, Nina ar accepta să se întoarcă în serial, doar dacă i s-ar oferi foarte mulți bani. Altfel, actrița nici nu ar vrea să audă de rolul Elenei Gilbert, de care a tot fugit în ultimii ani.

Pe lângă Nina și Ian, și actrița Candice King se află în vizorul producătoarei. Julie Plec își dorește să o aducă pe Caroline Forbes-Salvatore în sezonul al doilea al serialului „Legacies”, luând în calcul că numele acestui personaj a fost menționat constant în primul sezon. Până acum, Candice nu și-a manifestat dorința de a reveni în rolul lui Caroline, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla în următorul sezon.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon vor începe în iulie 2019, așa că până atunci, Julie Plec are tot timpul să o convingă pe Nina Dobrev să accepte o scurtă apariție în „Legacies”. Până la urmă, Nina a apărut și în „The Originals”, așa că ne putem aștepta la orice!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.