FOTO | Ce mai fac gemenele Olsen? Cele două sunt de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice!

Le mai ții minte pe gemenele Olsen? Mary-Kate și Ashley Olsen sunt acum de nerecunoscut!

Le mai ții minte pe gemenele Olsen? Mary-Kate și Ashley au fost extrem de în vogă în anii '90, pe vremea când apăreau într-o mulțime de comedii și seriale pentru copii. Cele două surori au dat lovitura cu filmele „It Takes Two” și „Holiday in the Sun”, însă de atunci a trecut ceva timp. În perioada adolescenței, cele două au mai jucat în câteva filme, însă acum, surorile Olsen au renunțat de tot la actorie.

În 2004, atunci când au împlinit 18 ani, Mary Kate și Ashley Olsen au preluat controlul asupra companiei Dualstar. Iar în 2007, cele două se aflau în topul celor mai bogate femei din entertainment, cu o avere estimată la 100 de milioane de dolari.

Au renunțat la actorie pentru modă

Surorile Olsen sunt extrem de active și în industria modei, unde Mary-Kate este o figură destul de influentă. Stilul ei unic, caracterizat de unii critici ca fiind un „look homeless”, cuprinde haine largi, ochelari de soare, ghete, pălării și fuste înflorate.

Gemenele Olsen au lansat împreună mai multe linii vestimentare și au de asemenea și o casă de modă, cunoscută sub numele de The Row.

Amândouă sunt cuplate cu bărbați în vârstă

Mary-Kate (32) este măritată cu bancherul francez, Olivier Sarkozy (50), fratele fostului președinte al Franței, Nicholas Sarkozy. Într-un interviu pentru The Edit, fosta actriță a povestit că se simte norocoasă că are o familie minunată alături de soțul ei, care are doi copii din prima căsătorie. „Cred că suntem norocoși, dar cumva totul vine natural. Nu avem nevoie de prea mult timp ca să stăm să ne gândim și să luăm decizii. Am un soț, doi copii și o viață frumoasă. Știu că trebuie să mă duc acasă și să le pregătesc cina”.

Îmi place să fac echitație în weekend. Dacă găsești acel lucru care te ajută să te relaxezi, este perfect, iar dacă nu, trebuie să cauți acel lucru. Altfel ajungi să o iei razna și nu mai ești deloc productiv”, a povestit Mary-Kate.

Și Ashley Olsen și-a găsit dragostea în brațele unui bărbat mai în vârstă. Aceasta este într-o relație cu Richard Sachs (58), un cunoscut colecționar de opere de artă.  La fel ca sora ei, și Ashley este extrem de muncitoare – „Mereu mi-a plăcut să lucrez. Rareori mă gândesc să-mi iau o vacanță”, a povestit aceasta.

Spre deosebire de celelalte celebrități, Mary-Kate și Ashley Olsen nu sunt deloc active pe rețelele de socializare, așa că fanii lor nu le pot urmări activitatea.

Nu ne atrage deloc acea lume, de-asta nu avem Instagram sau Facebook. Noi nu am fost niciodată conectate cu clienții noștri sau cu fanii în felul acesta. Ne place să fim cât mai discrete”, a dezvăluit Ashley.

Operațiile estetice le-au schimbat complet

Deși niciuna dintre cele două surori nu a recunoscut că a apelat la ajutorul chirurgului estetician, schimbările sunt destul de vizibile pe chipul celor două actrițe. Dacă înainte surorile Olsen puteau fi confundate cu ușurință, acum, înfățișarea lui Mary Kate este vizibil schimbată: obrajii și bărbia sunt mult mai pronunțate, iar nasul ei este mai drept.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.