Kiss Music News

Edith Gonzalez a murit la 54 de ani. Celebra actriţă de telenovele suferea de cancer

Edith Gonzalez, celebra actriţă de telenovele, a murit la vârsta de 54 de ani, într-un spital din Mexic.

Edith Gonzalez, celebra actriţă de telenovele, a murit la vârsta de 54 de ani, într-un spital din Mexic. Actriţa fusese diagnosticată în 2016 cu cancer ovarian, iar de atunci a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, în urma cărora i-au fost extiperaţi ganglionii limfatici, ovarele şi uterul.

Deşi în fotografiile de pe Instagram, actriţa apărea mereu zâmbitoare, se pare că starea ei de sănătate s-a agravat recent, iar aceasta a fost internată de urgenţă. Din păcate, medicii nu au putut să o mai salveze, iar rudele actriţei şi-au dat acordul ca aceasta să fie deconectată de la aparatele care o ţineau în viaţă.

 

Edith Gonzalez şi-a început cariera pe când avea doar patru ani, însă a cunoscut succesul abia în 1993, când a jucat în telenovela „Corazon salvaje”, în care l-a avut ca partener pe regretatul actor Eduardo Palomo. Au urmat apoi rolurile din „Aventurera“ (1998), „Dragostea învinge“, „Salome“ (2001), „Pădurea blestemată“ (2004) şi “Dona Barbara”.

Actriţa a venit şi în România, unde a fost invitată să joace într-un episod din “Inimă de ţigan”, unde a interpretat rolul unei faimoase producătoare, interesată de obiceiurile şi tradiţiile rromilor.

Edith Gonzalez era căsătorită cu Lorenzo Lazo Margain, din 2010, şi avea o fetiţă din primul său mariaj, cu politicianul Santiago Creel.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.