Kiss Music News

Miliardarii care s-au lăudat că vor dona bani pentru Catedrala Notre-Dame nu au dat niciun ban până acum

Miliardarii care au susținut că vor dona bani pentru reconstruirea Catedralei Notre-Dame, nu au oferit niciun ban!

Catedrala Notre-Dame din Paris a fost distrusă în urma unui incendiu, în luna aprilie a acestui an. Flăcările au distrus întregul acoperiș al catedralei, care avea o vechime de aproape 1000 de ani. După nefericitul incident, mai mulți miliardari au declarat că vor susține financiar reconstruirea catedralei, iar acest lucru le-a dat speranță francezilor.  

Printre cei care  s-au lăudat că vor face o donație s-a numărat și François-Henri Pinault, CEO-ul companiei Kering, care a declarat că va oferi 100 de milioane de euro pentru reconstruirea catedralei. Acesta a fost urmat de un alt miliardar celebru, Bernard Arnault, CEO-ul companiei LVMH, care a susținut că va dona 200 de milioane de dolari. Ulterior, s-au mai oferit să facă donații și alți oameni de afaceri, iar suma strânsă de aceștia ar fi ajuns la 600 de milioane de euro.

Toate aceste declarații au fost mai mult un act de suferficialitate, ținând cont că în Franța sunt multe alte probleme de rezolvat, care necesită ajutor financiar.

Totuși, în ultimele săptămâni, echipele de muncitori au început să lucreze la restaurarea edificiului și au curățat cenușa. Din păcate, donațiile pentru Notre-Dame nu au fost așa de numeroase, așa cum se așteptau francezii în urmă cu câteva luni.

Un raport publicat de Bloomberg susține că toți miliardarii care s-au lăudat că vor dona sume colosale pentru reconstruirea catedralei, nu au oferit de fapt niciun ban.

Vor să știe exact pe ce vor fi cheltuiți banii lor și abia apoi se vor gândi dacă vor face donația, nu  vor doar să plătească salariile angajaților”, a declarat Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre-Dame.

Până acum, au fost plătite salariile a 150 de muncitori din primele donații făcute, însă rămâne de văzut ce fonduri vor exista pentru reconstruirea intregrală a acoperișului distrus.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că reconstruirea Catedralei Notre Dame va fi gata în 5 ani, însă arhitecții consideră că acest deadline este unul „ambițios”.

Foto: Rolling Stone, Vogue

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.