Kiss Music News

Un cunoscut actor din filmele Disney a murit la vârsta de 20 de ani

Cameron Boyce, cunoscut din franciza „Descendants”, a murit sâmbătă noapte, la vârsta de 20 de ani!

Cameron Boyce, cunoscut din seria „Descendants”, produsă de Disney, a murit în urmă cu două zile, la doar 20 de ani. CEO-ul companiei Walt Disney, Robert Iger, a confirmat informația și și-a exprimat regretul, într-o postare pe contul lui de Twitter.

În ceea ce privește cauzele, familia a declarat că actorul a murit sâmbătă seară în urma unei crize. Cameron suferea de o afecțiune la inimă și se afla sub tratament.

"Lumea a rămas cu siguranță una dintre cele mai strălucitoare lumini, dar spiritul său va trăi prin bunătatea și compasiunea tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Suntem total devastați și cerem intimitate în această perioadă extrem de dificilă”, a declarat un membru al familiei.

Tânărul actor a făcut parte încă din copilărie din peisajul Disney. El și-a început cariera ca dansator, iar apoi a făcut trecerea către reclame și  și-a făcut debutul rapid în lumea cinematografiei.

Boyce a mai jucat în „Mirrors”, „Eagle Eye”, alături de Shia LaBeouf și „Grown Ups”, cu Adam Sandler. În „Descendants”, el a jucat fiul adolescent al personajului Cruella De Vil, Carlos. Adam Sandler și-a exprimat, de asemenea, regretul într-o postare pe contul lui de Twitter.

„Descendants 3”, este ultimul film în care Boyce a jucat și va avea premiera pe Disney Channel, în luna august, a acestui an.

 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.