Cool Stuff

Gigi Hadid l-a uitat pe Zayn! Uite cine ar fi noul ei iubit!

Se pare că Gigi Hadid l-a uitat pe Zayn Malik! Cine e noul ei iubit?

Se pare că Gigi Hadid l-a uitat pe Zayn Malik! Celebrul fotomodel a fost surprins în ultimele zile în compania lui Tyler Cameron, unul dintre foștii candidați ai emisiunii Burlacul. Conform unor surse apropiate, cei doi se simt foarte bine împreună, însă momentan este prea devreme pentru o relație. Gigi și Tyler au încercat să fie cât mai discreți, așa că nu au postat nimic pe rețelele de socializare.

Cei doi au fost surprinși la Soho House în Brooklyn, la o simplă întâlnire, duminică noapte, iar de atunci, aceștia au mai fost fotografiați de paparazzi în New York, la o sală de bowling. De asemenea, Tyler a fost fotografiat în timp ce ieșea dimineața din apartamentul lui Gigi, așa că toate aceste indicii ne duc cu gândul la o viitoare relație!  

Tyler Cameron ar fi avut până de curând o relație cu Hannah Brown, una dintre tinerele pe care le-a cunoscut în timpul show-ului Burlacul. Însă din câte se pare, povestea lor de dragoste s-a încheiat, pentru că Tyler a postat un mesaj destul de emoționant privind relația sa cu Brown.

Am sentimente pentru Tyler, dar eu sunt single, el e single, așa că vreau să îmi păstrez opțiunile deschise, așa cum își dorește și el”, a declarat Hannah Brown pentru Entertainment Tonight.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.