Kiss Music News

Miley Cyrus nu se gândeşte să divorţeze de Liam Hemsworth

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth vor să mai acorde o şansă relaţiei lor?

Liam Hemsworth şi Miley Cyrus au surprins pe toată lumea după ce au anunţat oficial că s-au despărţit. În  toată această perioadă, Liam şi-a petrecut timpul cu familia sa, în Australia, iar o sursă apropiată acestuia a declarat pentru E!News că actorul nu îşi dorea să anunţe public despărţirea de Miley. “El urăşte toată această atenţie creată în jurul relaţiei lor”, a adăugat aceeaşi sursă.

Liam voia doar o pauză

Se pare că cei doi nu s-ar fi gândit deloc la divorţ şi că ar fi vrut mai mult să ia o pauză, însă în cele din urmă s-a ajuns la o despărţire serioasă.

Erau într-o perioadă dificilă, iar stilurile lor de viaţă nu se potriveau. El a sperat că vor găsi o metodă să se reconecteze şi încă nu a renunţat la această idee. Toată această agitaţie a dus despărţirea lor la un nou nivel, iar asta îl supără. El a fost extrem de rănit de toate acuzaţiile care i-au fost aduse în presă şi nu are nicio idee de unde a pornit totul”, a declarat aceeaşi sursă pentru E! News.

Miley nu se gândeşte la divorţ

În ceea ce o priveşte pe Miley, o sursă apropiată acesteia ar fi dezvăluit că artista “voia doar să facă un anunţ privind despărţirea de Liam şi nu îşi dorea să vorbească despre asta deloc. Detestă faptul că peste tot se vorbeşte despre asta. Ea doar vrea să îşi termine albumul şi să fie sănătoasă şi fericită”.

În ciuda faptului că a fost surprinsă în timp ce se săruta în Italia, cu prietena ei, Kaitlynn Carter, Miley este în continuare „tristă şi dezamăgită” de finalul căsniciei sale.

Miley nu a vorbit cu un avocat despre asta şi nu se gândeşte deloc la divorţ. Ea a vrut ca această căsătorie să funcţioneze şi cred că vrea să îi mai acorde timp. Din momentul în care această situaţie a devenit publică, lucrurile au ajuns să fie mult mai încâlcite şi dificile. Ea habar nu are ce să facă sau ce se va întâmpla în viitor”, a declarat aceeaşi sursă.

O nouă piesă dedicată lui Liam?

Între timp, Miley a lansat single-ul „Slide Away”, care pare să vorbească despre despărţirea de Liam. Nu ştim dacă piesa a fost compusă mai demult sau dacă a fost produsă recent, însă merită să îi dai un play!

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.