Cool Stuff

Cinci vedete care au fost implicate în accidente aviatice! Cum își amintesc momentele de panică!

Cinci vedete care au povestit cele mai neplăcute incidente din timpul zborului!

Viața de vedetă nu înseamnă întotdeauna numai lumina reflectoarelor sau apariții pe covorul roșu. De cele mai multe ori, artiștii petrec foarte mult timp pe drum, călătoresc între diferite orașe sau chiar continente, ceea ce poate fi foarte obositor. Și periculos, de asemenea! 

Iată cinci vedete care au trecut prin clipe de groază în timpul călătoriilor și cum iși amintesc acele momente!

Diplo

Diplo era în drum spre două concerte când a apărut o problemă la avionul în care călătorea. DJ-ul și-a anunțat fanii că este posibil să nu mai ajungă la următorul show, pentru că „geamul de la avion tocmai s-a crăpat” și a împărtășit câteva poze cu aceștia, pe Instagram.

După ce a aterizat, Diplo și-a liniștit fanii, spunându-le că este în siguranță, însă evenimentul l-a afectat. În stilul caracteristic, DJ-ul a mai făcut o postare în care spune că a realizat cât de fragilă este viața completând: „dacă vă gândiți să ieșim împreună sau chiar să petrecem o noapte împreună, ar trebui să mă anunțați mai repede, pentru că niciodată nu poți să știi cum pot fi mușcat de un aligator sau orice altceva, într-unul din turneele mele ciudate”.

Miley Cyrus

În drum spre concertul din acest an de pe scena festivalului din Glastonbury, Miley Cyrus a trecut prin momente de panică fix înainte de aterizare. Artista se afla în avion cu mama ei, Trish și sora sa, Brandi, iar aceasta din urmă a povestit evenimentul mai puțin fericit într-un episod din vlog-ul ei. Conform acesteia, fix înainte de a ateriza, avionul în care se aflau a virat brusc și au început să zboare din nou.

Lucrurile nu s-au oprit aici! La a doua aterizare s-a întâmplat același lucru, deoarece pe pista de aterizare se afla un alt avion. În acel moment, mama celor două a început să plângă și și-a exprimat îngrijorarea pentru mezina familiei, care se afla acasă „Dacă noi murim, Noah e singură!”

Leonardo DiCaprio

Actorului nu-i sunt deloc străine experientele care îi pun viața în pericol. „Dacă o pisică are nouă vieți, eu cred că am folosit câteva”, a declarat Leo pentru publicatia „Wired”. Viața lui DiCaprio e plină de adrenalină! După a fost atacat de un rechin, a suferit un accident în timpul unei sărituri cu parașuta și aproape că s-a prăbușit cu avionul.

„Eram la business class și unul din motoare a explodat fix în fața mea. Stăteam acolo uitându-mă spre aripă și toată aripa s-a transformat într-o minge de foc. Timp de câteva minute, au închis toate motoarele și pur și simplu stăteam acolo fără absolut niciun sunet și nimeni din avion nu spunea nimic”.

Jennifer Aniston și Courteney Cox

Cele două prietene erau în drum spre Mexic, pentru a sărbători aniversarea lui Jennifer, când avionul ei privat a fost nevoit să întoarcă și să aterizeze de urgență. Courteney a declarat pentru „Extra” că nu îi este frică de zbor pentru că tatăl ei a fost pilot, însă de data aceasta s-a speriat. „Nu mai era nicio anvelopă, nu mai era nicio roată. Din fericire, există două roți pe fiecare parte și două în față”. Actrița a adăugat că, în timp ce au fost „în aer patru ore, arzând combustibil”, nu se putea gândi decât la cum va fi aterizarea. În cele din urmă, „a fost o aterizare foarte lină”, a povestit ea.

Post Malone

Avionul privat al rapper-ului a fost nevoit să aterizeze de urgență, după ce anvelopele au explodat. Avionul trebuia să ajungă din New Jersey în Londra, însă pentru a ateriza în siguranță, acesta a zburat în cerc deasupra aeroportului timp de 5 ore, până s-a consumat combustibilul. „Noi doar am auzit pocnitura din pneuri. Apoi, a intrat fum sau nu știu, poate era altceva și atunci am zis: Asta nu-i bine deloc!”. Post Malone a mai povestit că în acele momente de panică, le-a transmis un mesaj celor dragi, în care le-a spus că îi iubește.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.