Cool Stuff

Topul celor mai bine plătiți actori ai anului 2019! Cine ocupă primele locuri?

Diferențele mari între câștigurile actorilor și ale actrițelor de la Hollywood continuă!

Și în acest an, revista Forbes a realizat topul celor mai bine plătiți actori, în funcție de veniturile din ultimele 12 luni.

Veștile bune continuă pentru Dwayne „The Rock” Johnson! După ce săptămâna trecută și-a oficializat relația de opt ani, The Rock tocmai a fost numit cel mai bine plătit actor al anului 2019. Filmele din seria „Jumanji” i-au adus acestuia un venit de aproximativ 89,4 milioane de dolari.

Pe locul doi în top s-a clasat Chris Hemsworth cu încasări de 76,4 milioane de dolari, în timp ce a treia poziţie este ocupată de Robert Downey Jr. Acesta din urmă a primit pentru rolul său din „Avengers: Endgame” - 55 de milioane de dolari.

Cea mai bine plătită actriță în anul 2019

În ciuda bătăliei de la Hollywood pentru salarii egale între femei și bărbați, sumele încasate de actrițe sunt semnificativ mai mici decât cele ale actorilor.

Pentru al doilea an la rând, Scarlett Johansson este cea mai bine plătită actriţă cu un venit de 56 de milioane de dolari. Totuși, această sumă o plasează pe locul opt în clasamentul general. Topul este completat de Sofia Vergara din serialul „Modern Family" cu venituri de 44,1 milioane de dolari și de Reese Witherspoon cu un câștig total de 35 de milioane de dolari.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.