Kiss Music News

FOTO | Primele imagini de la nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin!

Justin Bieber și Hailey Baldwin au avut parte de o nuntă de vis, iar tu trebuie să vezi primele imagini!

Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit religios la începutul acestei săptămâni și au organizat o petrecere cu 200 de invitați, la un resort de lux, din Carolina de Sud.  Cei doi s-au căsătorit în urmă cu un an, în Manhattan, însă cununia civilă a fost una restrânsă.

În schimb, nunta din această toamnă a fost una  cu multe VIP-uri, printre care s-au numărat Kendall și Kylie Jenner, Katy Perry, Usher, Ed Sheeran și Scooter Braun. Pe lista de invitați s-au aflat și surorile Hadid, însă acestea nu au putut ajunge la nuntă, deoarece s-au aflat la Paris Fashion Week, la prezentarea de modă a Rihannei.

Unde a avut loc nunta lui Justin Bieber?

Nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin a avut loc la Montage Palmetto Bluff Hotel, un resort de lux, construit pe malul râului, care are un ponton și un teren de golf.  

Pentru cununia religioasă, cei doi au avut de ales între cele două capele – May River și Somerset, iar petrecerea s-a desfășurat într-una dintre cele două săli de evenimente. De asemenea, resortul are și o cramă, unde invitații pot să se bucure de o experiență inedită și să deguste vinuri de calitate.

Cine a organizat nunta!

Mindy Weiss este cea care le-a organizat nunta lui Justin și Hailey, ea fiind cea care s-a ocupat și de nunțile altor vedete precum Ellen DeGeneres și Sofia Vergara. De asemenea, Mindy are în palmares și câteva petreceri organizate pentru clanurile Kardashian & Jenner.

Deocamdată, nu au apărut foarte multe fotografii de la nunta lui Justin Bieber, așa că nu am putut să admirăm rochia lui Hailey. Însă, din imaginile postate de invitați, am aflat că Hailey Bieber a purtat la petrecere o rochie neagră, din satin, iar ulterior s-a afișat cu o geacă de piele, pe spatele căreia scria „Wife/Soție”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.