Kiss Music News

Băieții din One Direction, la un pas să se „omoare” între ei. Noi dezvăluiri despre tensiunea dintre membrii trupei!

Băieții din One Direction au avut o perioadă destul de tensionată!

Niall Horan a dezvăluit că el și foștii săi colegi din One Direction au fost la un pas „să se omoare între ei”, din cauza tensiunilor care existau în formație. Artistul a povestit că relația dintre el și colegii săi nu era cea mai bună, în 2016, după ce trupa lansase cinci albume, în cinci ani, având turneu după turneu. 

Eram obosiți... ne săturasem. Cinci albume, cinci turnee, în cinci ani. Eram toți doborâți. Nu pot să îmi aduc aminte o ceartă mare, dar erau mereu discuții ca între frați și argumente de rahat. La un moment dat am crezut că o să ajungem să omorâm între noi. Așa că ne-am întâlnit, am discutat și ne-am gândit că ar fi mai bine să luăm o pauză, să facem un pas în spate, să ne relaxăm și să încercăm ceva nou”, a povestit Niall Horan.

De atunci, trupa se află în continuare într-o pauză, însă Liam Payne a dezvăluit că speră la o reuniune cât mai curând, însă este destul de sceptic în privința lui Harry Styles.

Nu am vorbit cu Harry de ceva vreme, așa că nu știu la ce îi stă mintea în acest moment... dar am auzit că a menționat și el ceva de o posibilă reuniune, într-o revistă, așa că m-aș bucura să se întâmple asta”, a spus Liam Payne, într-un interviu pentru SiriusXM.

Cred că toată lumea a fost destul de clară. Cred că fiecare este pregătit să facă ceva pe cont propriu. Cred că Niall era deja pregătit, încă din ziua în care am spus stop. El deja era sigur că vom reveni, așa că nu părea să fie deranjat de despărțire”, a mai adăugat Liam.

În 2016, formația One Direction a anunțat că va lua o pauză pentru o perioadă nedeterminată, iar de atunci, fiecare membru și-a continuat cariera solo, lansând hit după hit. În timp ce Zayn Malik și Liam Payne s-au bucurat de cel mai mare succes, Harry Styles și-a încercat norocul în actorie, iar Louis și Niall au colaborat cu diverși artiști. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.