În cazul în care te gândeai că legumele sunt bune doar la salată și mopul doar la făcut curățenie, să știi că Bogdan Stan sau Bodi, așa cum îl cunosc followerii lui, îți arată pe Instagram câte întrebuințări au de fapt. Bogdan are 21 de ani, este student în anul I la Universitatea Maritimă din Constanța, iar de un an ia pozele vedetelor atât din România, cât și din afară și le reproduce în stilul lui, folosind ce are prin casă.
„Acum vreo doi ani, am descoperit pagina unei tipe din America, mai exact Celeste Barber, care avea la bază același concept. Mi s-a părut funny și am vrut să fac și eu asta”, spune Bodi despre cum a început ce azi e contul de Instagram Bodi_imită.
Dacă ai văzut documentarul The American Meme de pe Netflix, știi deja câte resurse trebuie să folosești, de la timp la bani, ca să faci din contul tău de Instagram un hit la nivel internațional. Adică, să fii influencer și să faci și bani din asta. Bodi n-a ajuns să fie chiar Brittany Furlan, dar e determinat să-și continue hobby-ul de memar pe internet. Doar pe Insta, Facebook e deja pentru „vârsta a doua”, îmi spune Bodi cu care am vorbit despre cum îi vin ideile de troll și cum de nu le supără pe vedetele românești. Sau poate le supără?

VICE: Pentru început, de ce faci asta?
Bodi: Mereu mi-a plăcut să fac oamenii să se simtă bine, să zâmbească și făceam asta și înainte, dar doar cu cei din jurul meu. Cu ajutorul acestui cont, pot să fac mai mulți oameni să râdă sau cel puțin asta încerc.
Cum ți-a venit prima idee de poză?
Eram într-o zi cu o prietenă și mi se părea că ea seamănă foarte mult cu o vloggeriță cunoscută, cu Bianca Adam mai exact. Am ales o poză de la ea în care mai era cu cineva și am rugat-o să mă ajute să refac poza. Așa că a ieșit asta:
Cum au primit oamenii? S-a supărat vreo celebritate?
Am primit multe mesaje de laudă, mai ales de la vedetele pe care le-am imitat: Lidia Buble, Shift, băieții de la Noaptea Târziu, Adda, iar Ioana Grama chiar mi-a scris la început că-i place mult ce fac și că aștepta de ceva vreme pe cineva care să facă asta. N-am întâmpinat pe nimeni care să se fi supărat, deci sper să nu. Nu fac asta să-mi bat joc de ei, e un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Cum îți alegi victimele?
Să știi că victimele nu le aleg cu greu, dar pozele lor sunt greu de găsit. Durează ceva până aleg o poză interesantă pe care o pot reinterpreta. Dacă văd o poză care îmi dă click și îmi vine o idee instant când mă uit la ea, atunci ea e aleasa. E important să fie amuzantă, pe asta mă bazez și asta caut. Cel mai mult îmi place să reinterpretez pozele Iuliei Albu și ale Deliei pentru că sunt mai extravagante și am cu ce lucra; din străinătate, îmi place să mă joc cu pozele lui Miley Cyrus.
„Uneori, când nu mai știu poza cui s-o reproduc, aleg la nimereală o literă și caut celebrități ale căror nume încep cu litera respectivă.”
Ai reinterpretat și poze care nu aparțin unor celebrități?
Mi se întâmplă să simt dorința de a interpreta sau să-mi vină idei în minte când mă uit la televizor sau când merg pe stradă și văd oameni care poartă chestii mai ciudate. Dacă văd o tipă care are o geantă cu paiete care atârnă sau ceva de genul, mă gândesc imediat ce materiale aș putea folosi ca s-o imit. Însă n-aș vrea să imit oameni de pe stradă pentru că nu cred că ar prinde, rămân la vedete. Nu mi-ar plăcea nici să imit politicieni, pentru că n-aș vrea să mă implic în lucruri de tipul ăsta.
Prietenii nu ți-au cerut să le reinterpretezi pozele?
Nu, dar am primit multe cereri de la urmăritori și plănuiesc să le reinterpretez pozele cândva. Mi-au trimis și poze, dar majoritatea erau selfie-uri și n-aveam ce să fac cu ele.
În general cât îți ia pentru o reinterpretare?
Variază de la poză la poză, la unele durează câteva minute, iar la altele câteva ore. Cel mai mult mi-a luat trei ore:


















































