Cool Stuff

Cinci seriale de la care ne-am luat rămas bun în 2019

În 2019 au ajuns la final unele dintre cele mai îndrăgite seriale din ultimii ani.

În timp ce noi seriale se pregătesc să debuteze pe micile ecrane, anul 2019 marchează și sfârșitul unora dintre producțiile noastre preferate.

Știm cât de greu este să îți iei la revedere de la un serial bun, însă nu plânge și bucură-te că ai avut ocazia să le urmărești. În plus, poți reveni oricând la ele pentru că personajele tale preferate sunt în continuare pe Netflix și HBO, și poate chiar vei descoperi lucruri noi, pe care le-ai trecut cu vederea prima dată.

Game of Thrones

Producătorii au anunțat de mult că sezonul cu numărul opt va marca finalul călătoriei în Westeros, însă asta nu înseamnă că despărțirea a fost mai ușoară, mai ales, în urma controverselor și nemulțumirilor apărute în legătură cu ultimul sezon. Dacă nu ați urmărit serialul, tot ce trebuie să știți este că veți intra într-o lume plină de familii nobile, care se află într-o luptă continuă pentru preluarea controlului și urcarea pe Tronul de Fier. Sfat: Nu vă atașați prea mult de personje!

Totuși, pentru cei care încă suferă că serialul s-a terminat, avem vești bune. Un prequel, intitulat „House of the Dragon”, tocmai a fost confirmat și este strâns legat de povestea din „Game of Thrones".

„Orange Is the New Black”

Actrița Taylor Schilling este Piper Chapman, a cărei viață este dată peste cap când, deja trentagenară și gata să se mărite cu iubitul ei (Jason Biggs), este trimisă la închisoare pentru o infracțiune comisă în tinerețe. La terminarea facultății și îndrăgostită până peste cap de frumoasa Alex (Laura Prepon), Piper acceptă, în spirit de aventură, să care o valiză a acesteia la Bruxelles. Se implică astfel într-o rețea de trafic de droguri și, pledând vinovată la proces, primește 15 luni de închisoare la un penitenciar pentru femei. Frumoasă, cultă, cu o viață socială variată și pe punctul de a-și lansa propria afacere, Piper se va trezi printre zeci de deținute de drept comun.

„După șapte sezoane, este timpul să fim eliberați din închisoare. Îmi va fi dor de toate doamnele din Litchfield și de echipa incredibilă cu care am lucrat. Inima mea e portocalie, dar începe să se estompeze în negru", a declarat Jenji Kohan, scenarista serialului.

Mr. Robot

Un inginer de rețea care abia mai poate tolera să meargă la serviciu, având în vedere tulburările sale de indentitate și problemele de inadaptare socială de care suferă, găsește alinare în pirateria online. El își alege cu atenție „victimele” și își dorește să le distrugă viața celor care merită. Cel de-al patrulea sezon al serialului, premiat cu Emmy, este și ultimul.

Dacă ți-a plăcut de Rami Malek în „Bohemian Rhapsody”, atunci merită să îi acorzi o șansă serialului Mr. Robot!

The Big Bang Theory

 

O mulțime de lucruri s-au întâmplat cu gașca de tocilari de-a lungul celor 12 sezoane ale sitcom-ului. Fie că ai învățat o mulțime de lucruri noi sau doar te-ai distrat alături de perosonaje, cu siguranță „The Big Bang Theory” îți va lipsi.

Inventivi și mereu puși pe glume, fizicienii Leonard Hofstadter (Johnny Galecki) și Sheldon Cooper (Jim Parsons) trăiesc într-o realitate doar a lor, încercând totuși să se adapteze unei lumi pe care, se pare, că nu prea o înțeleg. Inteligența celor doi contrastează puternic cu sociabilitatea și veleitățile de vedetă ale superbei lor vecine, Penny (Kaley Cuoco), de unde și o serie de întâmplări de-a dreptul amuzante într-o comedie care nu trebuie ratată.

Homeland

Claire Danes a confirmat la începutul acestui an că sezonul cu numărul opt va marca sfârșitul dramei politice, ca urmare a deciziei lui Alex Gansa de a părăsi producția. Ne-ar lua probabil o zi să povestim despre procesele, necazurile și conspirațiile lui Carrie Mathison.

Lucrând ca ofițer de operațiuni pentru CIA, eroina noastră bipolară schimbă tabăra și pornește în salvarea unui prizonier de război, care a fost capturat de Al Qaeda de mai bine de un deceniu. Cu toate acestea, după salvarea lui, ea crede că acesta a fost transformat în totalitate de organizația teroristă și intenționează să atace SUA.

BONUS: VIKINGS

În plus, și „Vikings” ne va părăsi spre finalul acestui an. Dacă îți plac dramele de epocă, dar nu îți dorești să vezi doar costume vechi, ornamentate și palate, serialul te va transporta în lumea minunată a Scandinaviei, în epoca vikingă. Ultimul sezon urmează să fie lansat în curând, așa că dacă te grăbești, poți să fii la zi cu episoadele.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.