„Titlul de critic de modă pare să creeze tot felul de tensiuni, paranoia și îngrijorare”, a explicat Robin Givhan, criticul de la The Washington Postpremiat cu Pulitzer, într-un interviu cu Digiday la începutul acestui an. Ca de obicei, cred că are dreptate într-un fel. Sigur că pronunțarea acestor cuvinte n-ar putea să stârnească frică în sufletele oamenilor care nu lucrează în industrie, în schimb îi pot face pe cei care știu despre ce e vorba să transpire puțin. Rolul în sine s-ar putea să fi suferit câteva modificări de când cu revoluția digitală a industriei, care a permis accesul mai multor oameni în această lume. Dar doar câteva voci se fac auzite și cer să fie ascultate. Jurnalistul, autorul, criticul și câștigătorul premiului Inaugural Editorial Intelligence Fashion Comentator of the Year, stabilit în Londra, Alexander Fury, este una dintre ele.
Pentru cel mai nou Chief Fashion Correspondent al revistei T: The New York Times Style Magazine și noul editor la AnOther, este irelevant dacă rănește sau stimulează egoul directorilor de creație prin cuvintele sale, dacă vindecă sau rupe în două inimile PR-iștilor, dacă ajută sau împedică vânzările, el doar spune cum vede lucrurile. „Industria modei cere critică, dar adevărul e că vrea doar laude”, a scris Fury într-o rubrică pentru The Independent, când era editorul de modă al ziarului. Fury nu vrea să le dea satisfacție. De la primele lui recenzii pentru SHOWstudio până la cele mai recente pentru T, el nu s-a ferit niciodată să-și împărtășească părerea sinceră sau nu i-a fost frică să nu cumva să polarizeze opinia altora. Desigur, îl ajută și faptul că e o enciclopedie a modei ambulantă și are talent la găsirea remarcilor scurte, dar pline de har.
Dornic să-l pun la încercare și să înțeleg ce tip de persoană este aia care se bucură că stârnește teamă în lumea modei, l-am prins pe Alex între show-urile primăvară/toamnă 18 și i-am pus zece întrebări.
Care a fost prima chestie pe care ai scris-o și cum ți se pare acum?
Îmi amintesc că atunci când eram în liceu și lucram la visul mea de a deveni designer de modă, am recenzat câteva dintre propriile mele colecții. Nu mi-am acordat mereu recenzii bune. Îmi amintesc că spuneam despre mine că eram prea concentrat pe ținutele de seară și criticam croiala prea lucrată. Destul de amuzant, dar cu siguranță adevărat.
Ai citit vreodată o recenzie veche și ai regretat că ai scris-o sau ți-ai dorit să o fi scris altfel?
Regret doar recenziile în care nu am fost sincer 100%. Regret recenziile care au fost mai favorabile decât ar fi trebuit.
Ți-ai pierdut vreodată nopțile ca să scrii o recenzie pentru o prezentare? Ai putea să ne spui care a fost cea mai bună și cea mai nasoală reacție pe care ai primit-o?
Mereu îmi pierd nopțile, te apucă mereu noaptea. Și ești mereu frământat de ideea dacă ai reușit sau nu să-ți comunici în mod direct gândurile. Cea mai bună reacție pe care am avut-o a fost când Miuccia Prada mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus că am făcut-o să-și privească colecția dintr-un unghi complet nou. Este exact ceea ce vreau să transmit când scriu. Cea mai nasoală a fost, probabil, când o persoană anonimă mi-a trimis după o critică a unui show un text de două cuvinte: Du-te dracu’.
Care este prezentarea care a avut cel mai mare impact asupra ta?
Prima prezentare couture al lui John Galliano pentru Maison Margiela. Dacă îți vine să crezi, nu mersesem niciodată la vreunul dintre show-urile lui Galliano pentru Dior, și atunci când a fost concediat de casa de modă am crezut că nu voi mai avea niciodată șansa de a vedea o prezentare couture de-a lui. El este motivul pentru care lucrez în industrie. Pentru mine, un copil care a crescut în zona rurală a Angliei de nord, catwalk-urile lui Galliano erau festinuri incredibile de fantezie. Mă îndemnau să visez. Credeam că pierdusem singura mea oportunitate de a-l vedea, așa că atunci când și-a făcut debutul la Margiela, a fost ca și cum mi s-ar fi acordat o a doua șansă. A fost incredibil de important pentru mine. Și am plâns ca un copil. Toată experiența asta m-a învățat să nu mai merg pe conceptul de laissez-faire, să nu mai iau nimic de-a gata. Creativii ăștia incredibili n-o să trăiască pentru totdeauna. Nu pierde nicio oportunitate de a te bucura de ceea ce fac.
Cum ți-a afectat stilul personal faptul că ești critic de modă?
Sunt în general transpirat și fug de colo-colo, așa că în general port cele mai monotone haine, aproape am o „uniformă” în timpul săptămânii modei. Întotdeauna simt că noi, membrii publicului, nu suntem, sau, mai degrabă, nu ar trebui să fim în centrul atenției. Hainele designerilor ar trebui să primeze, nu ale mele.
Dacă nu ai fi critic, ce carieră ai vrea să ai? Mai poți să faci și altceva în afară de a scrie despre haine?
Am fost mereu fascinat de arheologie, așa că poate aș fi ales calea aia. Cred că există o legătură între asta și stilul meu de a scrie.
Asta este o critică cuprinzătoare despre starea mass-mediei din ziua de astăzi, dar este valabilă și pentru modă. Sfatul meu este: fii sincer, exprimă-te într-o manieră originală și evită toate acele figuri de stil pe care le vedem mult prea des.
Oh, și să citești. Nu poți să scrii bine dacă nu citești cărți bune.
Ultima întrebare: care crezi că este cea mai greșită idee pe care o au oamenii despre săptămâna modei?
Spun că e plină de farmec. Nu este, cel puțin nu pentru mulți dintre noi. E despre zile lungi, nopți scurte și nu prea multe mese, și atunci când se termină arăți și te simți (și câteodată miroși) de parcă ai contractat vreo boală venerică medievală.
Cel mai mare adevăr? Că nimic din toate astea nu contează. Când vezi moda în toată splendoarea, chestiile care chiar îți taie respirația, când ai impresia că are puterea de a schimba ceva și că transformă felul în care vedem atât hainele, cât și pe noi înșine, și timpurile în care trăim (pe care moda le interpretează într-un fel într-un mod atât de genial), te simți cea mai norocoasă persoană din lume, cu cel mai mișto job. Așa mă simt eu, cel puțin.
