Cool Stuff

Cupluri celebre care și-au spus adio în 2019!

Cu siguranță, anul 2019 fost anul despărțirilor în rândul vedetelor de la Holyywood!

Cu siguranță anul 2019 a fost anul despărțirilor! Acestea pot fi dureroase și uneori neașteptate, mai ales atunci când o mulțime de ochi sunt ațintiți asupra relației tale, așa cum se întâmplă în cazul celor mai îndrăgite vedete de la Hollywood. În timp ce unii au avut despărțiri dureroase, alții au ales să treacă rapid peste acest moment sau să se refugieze în brațele altcuiva.

Iată opt cupluri celebre care anul acesta au ales drumuri separate!

Miley Cyrus și Liam Hemsworth

Probabil că toată lumea știe despre această despărțire. Cei doi au fost în atenția tabloidelor câteva luni la rând, mai ales Miley, care în ultimul timp a avut o viață extrem de tumultoasă.

Chiar dacă formau un cuplu de 10 ani și erau căsătoriți de șapte luni, artista nu pare că a suferit prea mult. La scurt timp după despărțire, Miley a intrat într-o nouă relație cu Kaitlynn Carter, care însă, nu a durat mai mult de două luni. Acum, pare că lucrurile s-au mai liniștit pentru ea, alături de noul iubit, Cody Simpson.

Kylie Jenner și Travis Scott

Deși păreau o familie fericită, Kylie și Travis nu au reușit să facă următorul pas în relație, iar din cauza tensiunii din cuplu, aceștia au decis să ia o pauză. Potrivit zvonurilor, această pauză s-ar fi transformat într-o despărțire, mai ales după ce Kylie a fost surprinsă în compania lui Drake, la nicio o lună diferență.

Indiferent de situație, Kylie și Travis au decis că se vor ocupa împreună de creșterea fetiței lor, Stormi Webster, în vârstă de doar doi ani.

Lady Gaga și Christian Carino

Cu toate că cei doi erau proaspăt logidiți, acest lucru nu i-a împiedicat să se despartă. Zvonurile conform cărora cei doi și-au spus adio au apărut încă de la începutul anului, însă anunțul oficial s-a lăsat așteptat. Mai multe surse apropiate cuplului au dezvăluit faptul că relația dintre ei nu mai funcționa. Cei doi formau un cuplu din luna februarie a anului 2017.

Katie Holmes și Jamie Foxx

Deși Jamie și Katie nu au vorbit niciodată oficial despre relația lor, ei formau unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood. Știrea despre despărțire a apărut la doar câteva zile după ce actorul a fost surprins alături de cântăreața Sela Vave. Paparazzi i-au fotografiat pe cei doi ținându-se de mâna, la ieșirea dintr-un club. Nu se știe clar dacă acesta ar fi motivul despărțirii cuplului, însă ei nu mai sunt împreună din luna mai a acestui an.

Khloe Kardashian și Tristan Thompson

La începutul anului, Khloe Kardashian și Tristan Thompson s-au despărțit, din cauza infidelității lui. Nu a fost prima dată când cei doi au avut probleme în cuplu, însă ei au încercat să le depășească și să fie împreună pentru fiica lor. Însă, totul a luat sfârșit în momentul în care Tristan a înșelat-o pe iubita lui cu Jordyn Woods, cea mai bună prietenă a lui Kylie Jenner.

Adele și Simon Konecki

După opt ani de relație, Adele se pare că a hotărât să se despartă de soțul ei, filantropistul Simon Konecki, alături de care are un băieţel. La acea vreme, The Sun a dezvăluit că cei doi trăiau separat de ani de zile, iar povestea lor de dragoste se sfârşise de ceva timp. Se pare că motivul ar fi fost faptul că artista a pus pe primul loc cariera de succes pe care o are, iar turneele au fost cele care i-au distanțat pe cei doi.

Conform aceleiași publicații, artista a decis să treacă rapid peste despărţirea de soţul ei, şi era pregătită să cunoască pe altcineva. Ceea ce s-a și întâmplat! Conform DailyMail, Adele ar fi împreună cu celebrul rapper, Skepta, însă niciunul dintre cei doi artişti nu a confirmat relaţia.

Bradley Cooper și Irina Shayk

Chiar dacă se zvonea că Bradley Cooper ar putea forma un cuplu cu Lady Gaga, cei doi au păstrat relația doar pentru marile ecrane. Totuși, actorul s-a despărțit la începutul verii de Irina Shayk, după patru ani de relație. Potrivit presei străine, singurul lucru care îi mai ținea împreună cei doi era fetița lor în vârstă de doi ani, Lea De Seine. Cei doi au încercat să își păstreze relația cât mai privată în toată această perioadă, Irina declarând că aceasta a fost mai mult decizia ei.

Gigi Hadid și Zayn Malik

Chiar dacă cei doi s-au despărțit la începutul anului 2019, semnele erau deja evidente după ce nu mai fuseseră văzuți împreună încă de anul trecut. Se pare că Gigi Hadid l-a uitat rapid pe Zayn Malik! Celebrul fotomodel a fost surprins imediat în compania lui Tyler Cameron, unul dintre foștii candidați ai emisiunii Burlacul.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.