Alina Eremia, operată de urgență. Cu ce probleme de sănătate se confruntă artista

Alina Eremia a fost operată de urgență din cauza unei deviații de sept!

Alina Eremia a început anul cu o vizită la spital, în urma unor probleme medicale, cauzate de o deviație de sept. Conform ziarului Libertatea, Alina Eremia se confrunta cu această problemă de mai mulți ani, însă a tot amânat intervenția chirurgicală, iar din cauza acestui aspect artista a avut o serie de complicații la nivel respirator. Astfel, Alina a fost nevoită să ajungă de urgență la spital, pentru a se opera.

„A venit la spital cu un caz grav de deviație de sept, cu obstrucționare nazală și inflamația mucoasei nazale, ceea ce necesita imediata intervenție chirurgicală, mai ales că abia mai putea respira. O amânare putea să producă o proastă oxigenare a creierului și a inimii”, au declarat surse din interiorul clinicii pentru Libertatea.

 

Conform acelorași surse din clinică, artista ar fi avut probleme serioase cu respirația. Alina putea respira cu o singură nară, iar nopțile deveniseră un adevărat chin pentru ea, în ultima perioadă. Artista nu putea adormi decât cu picături de nas, de care devenise dependentă.

 „Vă mulţumesc mult pentru grija voastră, pentru mesaje. Am vrut să vă spun personal că sunt OK, că operaţia de deviaţie de sept a decurs bine, a fost una reuşită. Deşi am amânat-o foarte mult timp, pentru că trebuia să o fac de acum câţiva ani, ajunsesem în stadiul în care trebuia să iau măsuri, am folosit picături de nas în fiecare zi timp de 20 de ani şi lucrurile se agravau pentru că deja ele nu îşi mai făceau efectul, ceea ce avea ca rezultate nopţi nedormite, migrene”, a dezvăluit Alina Eremia, într-un InstaStory.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.