După nașterea celui de-al treilea copil, Blake Lively s-a ferit de atenția presei, însă de curând actrița și-a făcut apariția pe covorul roșu, la premiera noului său film, Rhythm Section.
La evenimentul din New York, Blake a atras toate privirile cu o rochie neagră din catifea, accesorizată cu mănuși negre și cizme înalte, dar și cu un colier masiv cu smarald.

După a treia naștere, actrița a luat în greutate mai multe kilograme, însă ținuta pentru care a optat i-a pus în valoare silueta și a făcut-o să strălucească pe covorul roșu.
Blake Lively și soțul ei, Ryan Reynolds, au devenit părinți pentru a treia oară în toamna anului trecut. Cei doi mai au împreună două fice, James, în vârstă de 4 ani și Inez, în vârstă de 2 ani.

De curând, actrița a fost invitată în cadrul show-ului GMA, unde a povestit cât de mult s-a schimbat viața ei după a treia naștere.
„E ca și când am trecut de la 2 copii la 3000! Avem atât de mulți copii. E o nebunie. Ne-a depășit acest număr”, a declarat Blake Lively.
Actrița a menționat în cadrul interviului că nu este de acord cu cei care spun că trecerea de la doi copii, la trei copii, este un lucru simplu.
„Oamenii spun că trecerea de la doi la trei e același lucru, că e ceva ușor. Oamenii care spun asta, nu au trei copii!”.

Blake încă nu a anunțat care este numele celei de-a treia fetițe pe care o are împreună cu Ryan Reynolds. De asemenea, aceasta a recunoscut că lui Ryan îi este din ce în ce mai greu să plece la filmări, deoarece nu vrea să se despartă de fiicele sale.
„E din ce în ce mai greu să pleci de acasă…Toate te întreabă ”Unde te duci? Când vii acasă? De ce mă lași?”, a povestit Ryan Reynolds.












































