Kiss Music News

Camila Cabello a petrecut ca o Cenușăreasă de ziua ei

Shawn Mendes i-a organizat o petrecere surpriză iubitei sale, Camila Cabello!

Camila Cabello a împlinit 23 de ani, iar cu această ocazie, Shawn Mendes i-a organizat o petrecere surpriză iubitei sale. Se pare că artistul s-a gândit că o petrecere cu tematică i-ar fi plac iubitei sale, așa că Shawn s-a inspirat din celebrul basm - Cenușăreasa.

Iar alegerea a fost perfectă, ținând cont că în această perioadă, Camila Cabello filmează în Marea Britanie un musical, în care o interpretează pe Cenușăreasa.

Deși cei doi artiști au fost destul de discreți și au evitat să publice imagini de la petrecere, o parte din invitați i-au dat de gol pe cei doi îndrăgostiți. Kay Cannon, regizorul musicalului Cinderella, a publicat o fotografie cu Shawn și Camila, alături de o urare de „La mulți ani!”.

Camila a publicat în cele din urmă o fotografie cu tortul, în formă de dovleac, dar și o poză cu o sculptură din gheață, în formă de pantof.

Însă pe lângă toată distracția, Camila a ținut să își îndrepte atenția și spre o cauză umanitară, rugându-și fanii să doneze bani pentru copiii refugiaților din Siria.

E ziua mea!! Vă mulțumesc pentru toate urările. Vă iubesc și mă bucur că vă am alături de ziua mea, așa că vreau să vă atrag atenția asupra unei crize umanitare, care se întâmplă în lume chiar acum, în Siria. 950.000 de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele, din cauza atacurilor armate din Idlib - iar unii dintre ei au plecat doar cu hainele de pe ei. Mulți dintre ei sunt copii. Acum, ei locuiesc în adăposturi, în locuri friguroase. Familiile lor aveau de ales între a rămâne într-un loc amenințat de bombe, sau să se adăpostească în zone cu temperaturi scăzute. Organizația Salvați Copii încearcă acum să le ofere acestor familii mâncare, pături și căldură. Ei încearcă să protejeze aceste familii, dar au nevoie de ajutorul nostru. Așa că de ziua mea, ar însemna enorm pentru mine, dacă v-ați gândi să donați pentru organizația Salvați Copii.”, a scris Camila Cabello

 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.