NEWS

România intră de azi în stare de urgență din cauza coronavirusului. Care sunt primele măsuri emise!

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că începând de luni, 16.03.2020, se instituie starea de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că începând de luni, 16.03.2020, se instituie starea de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Pandemia cauzată de infecţia cu noul coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepţionale care au dovedit că au efecte pozitive în ţările grav afectate de evoluţia virusului. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, domenii sociale şi economice, dar vizează deopotrivă şi îngrădirea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limite, aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă, vieţile celor de lângă noi. Este extrem de important ca oamenii să fie corect informaţi şi de aceea vreau să spun românilor ce înseamnă instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre, potrivit decretului pe care l-am semnat”, a afirmat preşedintele.

Printre măsurile anunțate în decretul emis de președintele României, se numără următoarele decizii:

  • Școlile vor fi închise, activitatea din preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență.
  • Pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți, în limita prețului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgență.
  • Serviciile medicale pentru coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.
  • Se vor stabili măsuri de sprijinire pentru persoanele izolate.
  • Angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19 vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale în vigoare.
  • Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților de penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii de personal au însă dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut de Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.
  • Măsuri în domeniul sanitar: în structurile MAI, unitățile medicale, și serviciile de servicii sociale se pot face angajări fără concurs.
  • In domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri economice pentru operatorii afectați de COVID 19
  • Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate publică.
  • Se suspendă controalele la angajatori prin ITM
  • Activitatea la instanțe se desfășoară pentru situațiile de urgență. Pentru judecarea proceselor instanțele pot da termene scurte.

Cât durează starea de urgenţă

Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Ea se instituie de către Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea. În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, Preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia. 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.