NEWS

Ajută bolnavii de cancer și donează pentru HOSPICE - Casa Speranței!

Donează 2 euro prin SMS la 8844 și ajută-i pe cei de la HOSPICE - Casa Speranței!

De 28 de ani, cei de la HOSPICE Casa Speranței sunt alături de pacienții lor, în cele mai grele momente, cu un întreg sistem de suport pentru cei bolnavi, dar și pentru familiile lor. Însă în această perioadă, cele două spitale HOSPICE din București și Brașov traversează o situație de criză majoră și au nevoie de ajutorul tău!

Bolnavii de cancer din România sunt printre cei mai expuși în fata pericolului epidemiei de coronavirus. În acest moment, pacienții oncologici sunt externați din spitalele de stat și trimiși acasă, uneori fără tratament. Aceștia sunt cei mai predispuși la infectarea cu COVID-19 și potențiala propagare, iar în acest moment au extrem de puține soluții. Cele două spitale ale HOSPICE, din București și din Brașov, rămân deschise ca și până acum pentru pacienții cu cancer. Toate serviciile pe care cele două spitale le oferă sunt gratuite pentru pacienți. Însă proiectul HOSPICE se susține exclusiv din donații și sponsorizări, iar această perioadă este una grea din punct de vedere financiar.

Traversăm o situație de criză majoră – dar noi rămânem, ca până acum, lângă copiii și adulții care se luptă cu un diagnostic incurabil. Ne dorim, în același timp, să fim un sprijin pentru autorități, mai ales în aceste momente în care trebuie să fim uniți și să colaborăm permanent. Înțelegem că sistemul de sănătate publică este nevoit să ia toate măsurile necesare pentru a se pregăti să facă față epidemiei de COVID-19, dar și pentru a nu expune bolnavii de cancer la riscul de infecție cu coronavirus, prin prezenţa lor în spitalele publice.

Este o luptă contracronomentru și trebuie să depunem cu toții eforturi, să fim responsabili și solidari, astfel încât toate aceste măsuri să dea rezultate. Însă bolile incurabile și cancerul nu țin cont de context, tratamentele și durerea nu pot fi puse pe pauză, iar pacienții noștri copii și adulți au nevoie urgentă de sprijin și îngrijire de specialitate. Ultimele zile ne-au arătat, din nefericire, efectele necruțătoare pe care le are virusul asupra pacienților oncologici sau cronici. Pentru ei, mai târziu poate fi prea târziu”, este mesajul celor de la HOSPICE Casa Speranței.

Facem din nou un apel la solidaritate și la implicare și vă rugăm să nu îi abandonăm pe bolnavii de cancer, deoarece #cancerulnustăladistanță

Ajută și tu pe https://www.hospice.ro/doneaza/ sau trimite un SMS la 8844 cu mesajul TIMP (cost 2 euro).

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.