Kiss Music News

Roxen rămâne reprezentanta României la Eurovision 2021, dar cu altă piesă

Roxen va reprezenta România la ediția următoare a concursului Eurovision!

După ce Eurovision 2020 a fost anulat, organizatorii au adus clarificări și au anunțat că pentru ediția următoare, țările participante au libertatea de a păstra reprezentantul desemnat anul acesta sau pot alege un alt artist.

Acum, televiziunea publică a anunțat că a decis să meargă tot pe varianta Roxen, artista aleasă să reprezinte România în acest an.

„În aceste momente complexe, ne bucurăm să putem valoriza astfel investițiile de resurse în organizarea Selecției Naționale 2020 și să respectăm, totodată, votul de încredere acordat deja lui Roxen. Trăim astăzi o altă formă de normalitate, așa că Eurovision se va reașeza în inimile noastre cu altă forță la ediția viitoare. Am certitudinea că Roxen poate impresiona Europa prin atitudine, voce și prezență, chiar dacă piesa selectată nu a avut ocazia să o facă. Vom găsi alt cântec pe care să îl iubim sau nu, dar pe care să nu îl poată ignora nici un ascultător de muzică bună!", a precizat Liana Stanciu, șef al delegației României la Eurovision Song Contest.

Roxen urma să reprezinte România, în luna mai a acestui an, la Rotterdam, cu piesa „Alcohol You”, însă în conformitate cu prevederile regulamentului, aceasta va fi înlocuită. Astfel, respectiva melodie va trebui să fie lansată public după data de 1 septembrie 2020.

„Am primit cu bucurie și cu emoție această veste și vreau să le mulțumesc tuturor pentru încredere. Știu deja câtă dedicare și câtă muncă implică acest proiect, așa că sunt pregătită să-mi reiau programul pentru a reprezenta cât mai bine România la Eurovision 2021. Îmi pare rău că regulamentul nu-mi va permite să cânt „Alcohol You”, o piesă la care țin foarte tare, pe care însă o voi cânta ori de câte ori voi avea ocazia. Abia aștept să ne întoarcem la treabă și să producem cea mai bună melodie pentru Eurovision 2021!”, a spus artista.

Până acum, alte zece țări au anunțat că își păstrează aceiași concurenți pentru următoarea ediție a concursului printre care Bulgaria, Belgia, Grecia, Spania sau Elveția.

În prezent, organizatorii Eurovision și reprezentanții orașului Rotterdam mențin dialogul cu privire la posibilitatea găzduirii concursului din 2021. De asemenea, continuă discuțiile cu privire la lansarea unui CD oficial, care să includă toate piesele selectate pentru ediția din acest an.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.