Kiss Music News

Pink a dezvăluit că ea și fiul ei au fost infectați cu COVID-19

Pink a dezvăluit, vineri seară, ca a fost infectată cu Covid-19.

Pink a dezvăluit, vineri seară, ca a fost infectată cu Covid-19. Artista și fiul ei, Jameson, în vârstă de trei ani, au avut primele simptome specifice coronavirusului în urmă cu două săptămâni. În cele din urmă, Pink a reușit să își facă testul și rezultatul a fost pozitiv. Atât ea, cât și familia ei, s-au aflat în carantină și vor continua să rămână izolați pentru încă o perioadă. Între timp, Pink și fiul ei au fost testați din nou, în urmă cu câteva zile, iar rezultatul a fost negativ.

Această boală este o chestie foarte gravă şi reală. Este o parodie absolută, un eşec al Guvernului nostru să nu facă testarea mult mai accesibilă”, a scris ea, precizând că noile teste efectuate în urmă cu câteva zile au ieșit negative.

Pink a anunţat că donează 500.000 de dolari către Temple University Hospital Emergency Fund din oraşul ei natal, Philadephia, în onoarea mamei sale, Alicia Moore, care a lucrat timp de 18 ani în spitalul respectiv.

Statul Pennsylvania a raportat peste 8.570 de cazuri de infectare şi mai mult de 100 de decese, potrivit Centers for Disease Control. Cântăreaţa oferă alţi 500.000 de dolari fondului de urgenţă iniţiat de primarul oraşului Los Angeles.

Mulţumesc tuturor profesioniştilor din Sănătate şi tuturor din lume care muncesc atât de mult pentru a-i proteja pe cei dragi nouă. Sunteţi eroii noştri! Aceste următoare două săptămâni sunt cruciale: staţi acasă!”, a mai scris artista în vârstă de 40 de ani.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.