Cool Stuff

Cum arăta Ursula Corbero înainte de a o juca pe Tokyo în serialul „La Casa de Papel”

Uite cum arăta Ursula Corbero înainte de a juca în serialul „La Casa de Papel”.

Încă de la debut, serialul La Casa de Papel a cucerit o mulțime de telespectatori, care au fost captivați de planul genial al Profesorului și de poveștile tuturor personajelor.

Însă pe lângă acțiunea care ne-a ținut cu sufletul la gură timp de patru sezoane, au fost și alte lucruri care ne-au atras la acest serial, cum ar fi distribuția. Evident, unul dintre cele mai complexe personaje, și probabil favorita multora, este Tokyo, interpretată de Ursula Corbero.

Dacă acum toată lumea o știe cu părul scurt și brunet,  în trecut, Ursula arăta complet diferit, având părul lung și blond.

Aceasta și-a făcut debutul în actorie încă de o vârstă fragedă, având primele roluri în reclame TV, în 2002. La vârsta de 13 ani, Ursula a primit un rol într-un serial istoric – „Mirall Trencat”, iar după ce a terminat liceul, aceasta a decis să continue cu actoria mult mai serios. Actrița mai are în palmares și alte producții spaniole, printre care Isabel, La Embajada, Snatch și El Arbol de la Sangre.

Ursula Corbero, model pentru Bvlgari

După succesul primului sezon din „La Casa de Papel”, Ursula a primit un contract de publicitate și a devenit imaginea brandului de bijuterii Bvlgari, fiind protagonista campaniei Fiorever.

Actrița mea preferată este Julianne Moore, îmi aduc aminte campania făcută de ea. Când m-au întrebat dacă vreau să fiu ambasadoarea lor am crezut că trăiesc un vis, o dorință devenită realitate. Pentru mine este o imensă onoare să fac parte din această familie”, a spus Ursula Corbero.

Cu cine se iubește Ursula Corbero?

Dacă în serialul „La Casa de Papel”, partenerul Ursulei este actorul Miguel Herran, în realitate, actrița se iubește cu Chino Darin, un actor argentian, cunoscut pentru rolul din filmul „La Embajada”.

 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.