Zece ospătari au povestit care au fost cele mai dezastruoase întâlniri romantice la care au fost martori

Ospătarii sunt martorii celor mai romantice momente, dar și a celor mai dezastruoase întâlniri!

Angajații restaurantelor sunt uneori martorii celor mai romantice momente, însă sunt și situații în care aceste momente romantice ajung să fie cu totul dezastruoase. Probabil că ai văzut în comediile romantice tot felul de faze amuzante,  în care întâlnirile siropoase ajung să devină un eșec total, dar din câte se pare, astfel de momente au loc și în viața reală. Am căutat pe Reddit cele mai amuzante întâmplări și am aflat poveștile a zece ospătari, care au fost martorii unor întâlniri dezastruoase.

#1 Când chelnerul vede tot...

„Un tip și o tipă erau destul de tandri, la o masă din barul în care lucram. La un moment dat, intră in bar un al doilea tip, care se așază la masa lor, iar aceștia devin brusc distanți. Cei trei au băut ceva, au mers la un casino, după care s-au reîntors în bar.

A doua zi, dimineața, al doilea tip a venit să bea un shot și mi-a spus că mai are câteva ore până când avionul său pleacă. Am tot vorbit cu el și mi-a spus că s-a despărțit de prietena lui, pentru că avea impresia că aceasta l-a înșelat cu prietenul său, pentru că nu i-a găsit nicăieri, timp de o oră. L-am întrebat dacă este vorba despre cei doi tineri, alături de care era la masă și mi-a spus că da. Apoi, i-am confirmat că a luat decizia corectă, spunându-i că aceștia erau destul de apropiați, înainte ca el să sosească în bar. Tipul mi-a mulțumit și mi-a dat un bacșiș generos.

După o oră, au apărut în bar și cei doi – prietenul și fosta iubită a tipului care venise de dimineață la bar. Îi auzeam cum se ceartă și i-am întrebat ce s-a întâmplat. Aceștia mi-au spus că au rămas blocați pe din afara camerei de hotel și încercau să îl găsească pe prietenul care le plătise cazarea”.

#2 Să curgă cu vin

„Pe vremea când lucram într-un restaurant din Colorado, am văzut cum o doamnă a aruncat un pahar cu vin roșu pe cămașa unui tip, după care s-a ridicat și a plecat. Tipul a rămas pe scaun și a continuat să își mănânce spaghetele, fără să arate că îi pasă de cele întâmplate”.

#3 Inelele de ceapă

„Un cuplu a venit în restaurantul în care lucram, s-a așezat la masă și a comandat inele de ceapă, care erau la reducere. Apoi, tipul a cerut-o în căsătorie pe partenera sa, oferindu-i un inel de ceapă prăjită, iar ea a început să râdă și a acceptat. Apoi, el a scos din buzunar adevăratul inel, iar ea nu a mai râs deloc…”

#4 Ia-ți valiza!

„Un tip a făcut o rezervare la cea mai bună masă pe care o aveam. Era lângă fereastră, era totul amenajat romantic, masa avea vizibilitate din orice colț al restaurantului. Tipul a venit îmbrăcat elegant și avea cu el o valiză. Mi s-a părut puțin ciudat. După câteva minute, a sosit și iubita lui. Râdeau, flirtau, și am crezut că e aniversarea lor și că el o va cere de soție. Dar nu! După o oră, tipa a început să țipe. Bărbatul se despărțise de ea și îi pusese în valiză toate lucrurile personale. Acesta a plătit nota, iar partenera sa a rămas plângând la masă. I-am oferit o prăjitură din partea casei.”

#5 Poți să iei tu cartofii...

„Lucram ca ospătar la Applebee's, și un cuplu tânăr a intrat în restaurant. Cei doi își aruncau priviri pătimașe și mi-am dat seama că erau la un date. M-am dus să le iau comanda și tipul mi-a spus că vrea un burger și cartofi prăjiți și că asta e tot ce va comanda. Iar tipa s-a uitat mirată la el, iar acesta i-a spus ”uite, eu mănânc burgerul și tu poți să iei cartofii!”. Nu s-au mai uitat tandru unul la celălalt tot restul întâlnirii. Sunt sigur că nu a mai existat un al doilea date”.

#6 Te iubesc, dar nu pe tine

„În restaurantul în care lucram, am avut un client care s-a pus în genunchi și și-a cerut în căsătorie iubita. Dar fix în acel moment a intrat în restaurant un alt tip, iar femeia i-a spus iubitului ei că nu poate accepta cererea în căsătorie, pentru că îl părăsește pentru tipul care doar ce venise în bar. Aceasta i-a dezvăluit iubitului ei că avea o aventură de șase luni cu celălalt bărbat și că spera să nu aibă parte de un scandal. Aceștia l-au lăsat la masă pe bărbat, cu o notă de plată de 200 de dolari. Am pus mână de la mână și l-am ajutat să plătească nota și i-am oferit din partea casei niște băutură”.

#7 Mai ușor cu afecțiunea


„Un tip s-a pus în genunchi pentru a-și cere în căsătorie iubita. Tipa a început să sară de fericire, l-a îmbrățișat pe bărbat, l-a sărutat și a acceptat să se mărite cu el. După 10 minute, atmofera de la masă s-a schimbat brusc, iar cei doi nu păreau să arate ca un cuplu proaspăt logodit. În timp ce ștergeam o masă din apropiere, i-am auzit vorbind. Bărbatul îi reproșa fetei că nu a ținut cont de faptul că el urăște gesturile de afecțiune în public. După câteva minute, am trecut din nou pe lângă masa lor, iar fata era singură, părea agitată. Când am trecut pentru a treia oară pe lângă acea masă, fata plângea. Mi-a spus că tipul a decis să se despartă de ea, pentru că a fost deranjat de reacția ei, „mult prea plină de afecțiune”. Acesta i-a spus că se duce la baie, și nu s-a mai întors deloc”.

#8 Eu te cunosc, tu nu mă cunoști


„Un tip a intrat în restaurantul în care lucrez și a început să vorbească brusc cu o femeie, care părea destul de confuză. Acesta părea vizibil iritat, iar femeia a devenit defensivă în fața acestuia. Bărbatul a plecat în grabă din restaurant, trântind ușa după el, așa că m-am dus să văd dacă femeia era în regulă. Aceasta mi-a spus că tipul credea că ea este o tânără pe care el a cunoscut-o pe Tinder și că acum aceasta încearcă să îl refuze, pentru că el nu arată la fel de bine în realitate. Dar de fapt femeia își aștepta iubitul, care a ajuns în restaurant la scurt timp după”.

#9 Musca-n bere

„Într-o seară, am avut în restaurant doi tineri foarte simpatici. Aceștia au servit cina și au comandat apoi două beri. Din păcate, la masa lor zbura o muscă, iar fata a încercat să gonească musca, lovind din greșeală halba de bere, care s-a răsturnat pe pieptul partenerului ei. Tipul a plecat acasă cu cămașa, pantalonii și pantofii plini de bere…”

#10 Eu și cu prietena ta

„Lucram ca ospătar într-un restaurant IHOP, când un tip s-a așezat la o masă cu iubita lui, și cu prietena iubitei sale. La un moment dat, tipul s-a dus la baie, fiind urmat la câteva secunde de prietena iubitei sale. Cei doi au stat ceva timp la baie, așa că iubita tipului și-a dat seama ce se petrece. Nu s-a deranjat să se ducă la baie să verifice. Știa deja ce s-a întâmplat”.
 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.