Cool Stuff

FOTO | Cum arată acum starurile din Gossip Girl

Uite cum arată acum actorii din „Gossip Girl” și unde îi poți urmări!

În perioada 2007-2012, serialul Gossip Girl a fost un imens succes, având sute de mii de urmăritori și fancluburi în întreaga lume. Toate adolescentele visau la garderoba lui Blair Waldorf și își doreau să aibă o casă precum a Serenei van der Woodsen. În plus, povestea de dragoste dintre Blair Waldorf și Chuck Bass ne-a ținut în suspans timp de șase sezoane.

De la difuzarea ultimului sezon au trecut aproape opt ani, iar în tot acest timp, actorii s-au schimbat destul de mult. Unii dintre ei au dat lovitura la Hollywood, în timp ce alții s-au retras de tot din lumina reflectoarelor.

Blake Lively – Serena van der Woodsen

După încheierea serialului Gossip Girl, Blake Lively a avut o mulțime de roluri în filme de succes, printre care „The Age of Adaline”, „A Simple Favor” și „All I See Is You”. În plus, actrița este acum măritată cu Ryan Reynolds, alături de care are trei copii.

Leighton Meester – Blair Waldorf

După era „Gossip Girl”, Leighton Meester a obținut roluri în filme celebre, precum „The Roommate”, „Monte Carlo” și „ That’s My Boy”. În plus, actrița este căsătorită cu Adam Brody, alături de care are un copil. Iar anul acesta, Leighton a confirmat că este însărcinată din nou.

Penn Badgley – Dan Humphrey

De la Dan Humphrey, Penn Badgley a trecut la Joe Goldberg, psihopatul „cuceritor” din serialul „You”. Totuși, între cele două personaje există o asemănare…

Chace Crawford – Nate Archibald

În serialul „Gossip Girl”, Chace Crawford era un adevărat cuceritor, iar acum, actorul este și mai sexy, având un look mai rebel. După încheierea serialului, actorul a obținut mai multe roluri în filme de acțiune sau horror, precum „Twelve”, „Charlie Says” sau „Eloise”.

Ed Westwick – Chuck Bass

Ed Westwick a cucerit o mulțime de domnișoare cu rolul șarmantului Chuck Bass, însă după încheierea serialului, actorul a apărut în alte câteva producții de succes, precum „Chalet Girl” și „Romeo & Juliet”. Din păcate, cariera actorului a fost vizibil afectată după ce Westwick a fost acuzat de abuz sexual de mai multe femei.

Taylor Momsen – Jenny Humphrey

Taylor Momsen a renunțat la Gossip Girl pentru a se dedica unei alte pasiuni – muzica. Artista este solista trupei „The Pretty Reckless”, alături de care a lansat mai multe hituri rock.

Jessica Szohr – Vanessa Abrams

După încheierea serialului „Gossip Girl”, Jessica Szohr a obținut câteva roluri în comedii romantice, însă nu a fost protagonistă în nicio producție de succes.

Kelly Rutherford – Lily van der Woodsen

Kelly Rutherford avea deja o carieră de succes la Hollywood în momentul în care a acceptat să joace în Gossip Girl. Totuși, după încheierea serialului, actrița a mai apărut în câteva comedii romantice.

Matthew Settle – Rufus Humphrey

Matthew Settle are acum 50 de ani și arată la fel de bine, ca pe vremea când în „Gossip Girl”. După încheierea celebrei producții, actorul a jucat în serialul „Criminal Minds”, dar și în câteva filme de acțiune.

Michelle Trachtenberg – Georgina Sparks

Michelle Trachtenberg a avut unul dintre cele mai interesante roluri în Gossip Girl, unde a interpretat-o pe malefica Georgina Sparks. După încheierea serialului, actrița a avut mai multe apariții în seriale precum „Criminal Minds”, „NCIS: Los Angeles” sau „Sleepy Hollow”.

Zuzanna Szadkowski – Dorota

Cu siguranță îți aduci aminte de Dorota, umbra lui Blair! Actrița ne-a cucerit pe toți cu umorul său și cu rolul pe care l-a interpretat în „Gossip Girl”.

Sebastian Stan – Carter Baizen

De la Gossip Girl, actorul român Sebastian Stan a trecut direct la filmele cu supereroi. Actorul face parte din Universul Marvel, unde îl interpretează pe Bucky, un personaj celebru în seria de filme „Captain America” și „Avengers”.

Kaylee Defer – Ivy Dickens

După încheierea serialului „Gossip Girl”, actrița Kaylee Defer a decis să se retragă din atenția publică pentru a se dedica vieții de familie.

Katie Cassidy – Juliet Sharp

După era „Gossip Girl”, Katie Cassidy și-a continuat activitatea și a obținut câteva roluri în seriale de succes, precum „Arrow”, „The Flash” și „New Girl”.

 

 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.