NEWS

Un cunoscut actor din seria „Stăpânul Inelelor” a murit la vârsta de 88 de ani

Actorul britanic Ian Holm, cunoscut pentru filmele „Lord Of The Rings” și „Alien”, a decedat la vârsta de 88 de ani.

Actorul britanic Ian Holm, cunoscut pentru filmele „Lord Of The Rings” și „Alien”, a decedat la vârsta de 88 de ani. Într-un comunicat de presă publicat de ziarul The Guardian, reprezentantul actorului a făcut următoarea declarație oficială:

Cu mare tristetețe vă anunțăm că actorul Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani. Acesta a decedat pe patul de spital, după o lungă luptă cu boala Parkinson.

A fost un bărbat fermecător,  cu o inimă mare și extrem de talentat, și îi vom simți lipsa cu toții”.

Holm a fost un cunoscut actor la Hollywood, fiind extrem de activ atât pe scena de teatru, cât și pe marile ecrane. Acesta a câștigat un premiu BAFTA și a fost nominalizat la Premiile Oscar, pentru rolul său din filmul „Chariots Of Fire”, din 1981. Totuși, cel mai cunoscut rol al său a fost cel al lui Bilbo Baggins, din trilogia „Stăpânul Inelelor”.

Ian Holm s-a născut în 1931, în Essex, și a debutat ca actor pe scena teatrului Royal Shakespeare Company. De-a lungul carierei sale, Holm a apărut într-o mulțime de filme celebre, printre care „The Fifth Element”, „The Madness of King George” sau „The Hobbit”.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.